"Omul
care cade nu poate simti sau auzi cînd a atins fundul. Cade, cade la nesfîrsit.
Asta se întîmpla cu oamenii care la un moment dat în viata au cautat ceva ce nu
puteau gasi în mediul înconjurator. Sau care si-au închipuit ca nu-l pot gasi.
Si care atunci au renuntat sa mai caute.
Au renuntat înca înainte de a fi început sa caute cu adevarat."
Literatura
pentru adolescenţi a reprezentat întodeauna o lectură captivantă şi de cele mai
multe ori profundă încărcată de idei şi metafore percutante. Adolescenţa
reprezintă una din cele mai importante perioade ale vieţii omeneşti şi
reprezintă perioada marilor schimbări, atât fizice cât şi intelectuale, când se
formează caracterul unui om, când învaţă ce înseamnă relaţiile interumane,
nedreptatea, virtuţile oamenilor, defectele acestora, când sunt forţaţi la
compromisuri, când aşează temelia vieţii lor.
J.D. (Jerome David) Salinger s-a
născut pe 1 ianuarie 1919, în New-York şi a murit la vârsta de 91 de ani (27
ianuarie 2010), în Cornish, New-Hampshire. Tatăl lui era evreu, iar mama sa
provenea dintr-o familie catolică unde se regăseau atât rădăcini scoţiene,
irlandeze cât şi germane, dar după
căsătorie şi-a schimbat numele din Marie în Miriam şi a trecut la religia
iudaică. J.D.
Salinger n-a ştiut că mama sa nu este evreică decât după vârsta de 13 ani.
În afară de faptul că a devenit celebru pentru romanul De veghe în lanul de secară, mai este cunoscut şi pentru faptul că a avut o fire solitară, care a detestat toată notorietatea pe care i-a adus-o romanul scris. A scris foarte puţine lucrări după acest roman şi nu a fost foarte doritor să publice. Ultima sa carte a apărut în 1965, iar ultimul interviu l-a acordat în 1980. S-a judecat cu suedezul Fredrik Colting, cel care a semnat sub pseudonimul D.J. California, o continuare a romanului De veghe în lanul de secară, reluând povestea lui Salinger, cu personajul Holden Caulfield, aici pensionar în vârsta de 76 de ani. Tribunalul american a interzis cartea şi i-a dat, prin urmare, dreptate lui J. D. Salinger.
Personajul
central din romanul lui J.D. Salinger, Holden Caulfield, reprezintă tipul
adolescentului rebel, el de altfel fiind un personaj foarte complex şi unul din
cele mai simbolice personaje adolescentine din istoria literaturii, deşi
considerat de unii imatur, este cel mai pregătit pentru lumea reală.Caulfield
este totuşi un tânăr
dezorientat, ducând o viaţă neorganizată, într-o lume pe care în
general o dispreţuieşte.
Apreciat de unii profesori, aceştia rămân dezamăgiţi când aud de încă o
exmatriculare a sa, şi încearcă să-l sfătuiască să urmeze “calea cea dreaptă“ Caulfield ţine cont de sfaturile lor,
dar duce în continuare stilul său de viaţă haotic, aici constând toată drama lui
Holden Caulfield: e un om p
În afară de faptul că a devenit celebru pentru romanul De veghe în lanul de secară, mai este cunoscut şi pentru faptul că a avut o fire solitară, care a detestat toată notorietatea pe care i-a adus-o romanul scris. A scris foarte puţine lucrări după acest roman şi nu a fost foarte doritor să publice. Ultima sa carte a apărut în 1965, iar ultimul interviu l-a acordat în 1980. S-a judecat cu suedezul Fredrik Colting, cel care a semnat sub pseudonimul D.J. California, o continuare a romanului De veghe în lanul de secară, reluând povestea lui Salinger, cu personajul Holden Caulfield, aici pensionar în vârsta de 76 de ani. Tribunalul american a interzis cartea şi i-a dat, prin urmare, dreptate lui J. D. Salinger.
Romanul
lui Salinger ne prezintă viața lui
Holden Caulfield, un tânăr adolescent care tocmai a fost dat afară din a treia școală
la care fusese înscris. Este defapt povestea regăsirii
sinelui într-o
lume închistată în
norme și
tradiții;
un roman de răzvrătire
adolescentină .Tânărul
de numai 17 ani experimentează viața de noapte a orașului și încearcă să-și alunge
tristețea
prin conversații
cu persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute. Ceea ce este evident e
faptul că îl supără și întristează
orice dialog pe care-l are cu adulții și îl
determină să
se întoarcă
mereu spre discuții
cu copiii. Și
aici aș
aminti colega surorii sale pe o bancă în parc,
sora sa Phoebe sau chiar rememorarea perioadelor când se distra alături de
fratele său Allie, care a murit din cauza leucemiei.
Un alt lucru care m-a frapat a fost modul de exprimare și relatare a evenimentelor, care sunt istorisite de însăși personajul principal. Aici apare o neconcordanță: din cele cinci discipline școlare, singura la care nu a picat este literature engleză,
Un alt lucru care m-a frapat a fost modul de exprimare și relatare a evenimentelor, care sunt istorisite de însăși personajul principal. Aici apare o neconcordanță: din cele cinci discipline școlare, singura la care nu a picat este literature engleză,
fiindcă
se pricepea să scrie compuneri.
Așa cum am spus, romanul începe din momentul în care Holden este dat afară din școala Pencey Prep și ne prezintă fiecare minut, conversațiile cu colegii lui, altercațiile, lungile monologuri interioare, amintiri cu Allie, D.B (fratele scriitor) și Phoebe, telefoanele și conversațiile cu fostele iubite, dialogurile cu necunoscuții, spre exemplu cei doi taximetriști pe care îi întreabă ce se întâmplă cu rațele din Central Park iarna și surprinzător de multe alte evenimente care au loc în cele două zile. Toate astea m-au dus cu gândul la un fel de dilatare a timpului, pe care Holden în rebeliunea sa o savurează din plin și îl întristează totodată.Ajungând la finalul cărții și nefiind pe deplin lămurit asupra legăturii cu titlul, cântecul acela cu lanul de secară pe care îl rememorează nu mi se pare o explicație suficientă, sunt determinat să creez o altă explicație. Această lungă și totuși scurtă aventură prin „lanul de secară” este exact drumul maturizării pe care Holden se chinuie să-l parcurgă până la capăt și la finalul căruia să devină un om care știe ce vrea de la viață.
Așa cum am spus, romanul începe din momentul în care Holden este dat afară din școala Pencey Prep și ne prezintă fiecare minut, conversațiile cu colegii lui, altercațiile, lungile monologuri interioare, amintiri cu Allie, D.B (fratele scriitor) și Phoebe, telefoanele și conversațiile cu fostele iubite, dialogurile cu necunoscuții, spre exemplu cei doi taximetriști pe care îi întreabă ce se întâmplă cu rațele din Central Park iarna și surprinzător de multe alte evenimente care au loc în cele două zile. Toate astea m-au dus cu gândul la un fel de dilatare a timpului, pe care Holden în rebeliunea sa o savurează din plin și îl întristează totodată.Ajungând la finalul cărții și nefiind pe deplin lămurit asupra legăturii cu titlul, cântecul acela cu lanul de secară pe care îl rememorează nu mi se pare o explicație suficientă, sunt determinat să creez o altă explicație. Această lungă și totuși scurtă aventură prin „lanul de secară” este exact drumul maturizării pe care Holden se chinuie să-l parcurgă până la capăt și la finalul căruia să devină un om care știe ce vrea de la viață.
Dacă
a reușit
sau nu, asta e greu de spus, deoarece finalul e unul deschis interpretărilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu