Revolutia Romana de la 1848

https://www.youtube.com/watch?v=WnL5qis1W8o   [proiect]
https://www.youtube.com/watch?v=2oXBHQPVPT0 [lectie]

Cauzele și importanța revoluțiilor române din 1848-1849

În întreaga istorie, anul 1848 se înregistrează ca un an revoluţionar atât pentru popoarele europene cât şi cele române.În principatele române cauzele care au stabilit începerea revoluţiei au purtat caracter atât de ordin extern cât şi intern. Cauzele interne au fost: relaţiile feudale, dorinţa de a înlătura relaţiile capitaliste, monopolul Otoman, ascenderea nemulţumirii poporului. Premisele externe au fost: dominaţia Habsburgilor, introducerea protectoratului rus, suzeranitatea otomană, regimul regulamentar în Ţara Româneasca din 1831 şi în Moldova din 1832.În Moldova revoluţia a avut un caracter paşnic, în multe surse fiind numită “Revoluţia poeţilor”. Se caracterizează printr-o petiţie din 27 martie 1848: ”Proclamaţiunea”, convocată la Iaşi. Petiţia cuprindea 35 de puncte şi a fost redactată de către Vasile Alecsandri, la o întrunire a tinerilor revoluţionari care a avut loc la hotelul

Petersburg din Iaşi, cu ştirea domnitorului Mihail Sturdza. Această petiţie privea reorganizarea administrativă şi politică internă, urmărea înlocuirea regimului feudal cu cel burghez. Petiţiunea Proclamaţiunea a fost înfrântă din cauza respingerii de către M. Sturdza, care a luat măsuri pentru arestarea liderilor acestei mişcări.O altă petiţie în Moldova a fost cea stabilită la 24 mai de către liderii refugiaţi în Transilvania la Braşov după ordinul lui M. Sturdza, stabilindu-se „Principiile noastre pentru reformarea patriei”. Mihail Kogălniceanu tipăreşte programul la Cernăuţi: „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, format din 36 puncte care urmărea autonomia Moldovei faţă de Otomani, egalitate politică şi civilă a cetăţenilor. Se deosebea radical de petiţia din martie, fiind împotriva Regulamentului organic şi a protectoratului ţarist.În Tara Româneasca, spre deosebire de Moldova, revoluţia s-a bucurat de mai mult succes. Au fost atraşi de partea revoluţiei numeroşi intelectuali din acea vreme, la fel şi o parte a administraţiei şi armatei. Petiţiunea din Tara Românească a fost semnată la 9 iunie: ”Proclamaţia de la Izlaz”, însă această petiţie nu a avut succes din cauza nemulţumirii guvernului ţarist, astfel având loc o intervenţie turcească în Ţara Românească, iar Bucureşti-ul nu a putut rezista atacurilor din 13-15 septembrie.În Transilvania revoluţia românească a avut un caracter preponderant naţional. La data de 3-5 mai, pe o câmpie întinsă de la Blaj, a avut loc adunarea “Câmpia libertății” (participând în jur de 40.000 de oameni). Petiţia prezenta cerinţe de ordin social, economic şi politic, manifestându-se dorinţa maselor de oameni de a se uni cu Moldova şi Ţara Româneasca. Efectul petiţiei a fost stopat de bătălia dintre maghiari şi ruşi de la 13 august de lângă satul Siria, care s-a sfârşit cu victorie contra revoluţiei. Dominaţia absolutismului habsburgic s-a instaurat din nou în Transilvania.După părerea mea revoluţia română din 1848 nu a avut un rol hotărâtor şi decisiv. Da, au fost tipărite petiţiuni în toate cele 3 principate, însă nici una nu s-a sfârşit cu succes. Poate au fost înscrise mici schimbări, insă nu radicale. Nu consider ca au fost atinse scopurile puse de la bun început care ar modifica societatea în direcţia cea mai bună însăşi pentru dezvoltarea ei.

Ureche (video)

https://www.youtube.com/watch?v=YJPOzHY-DuY  [Analizatorul auditiv]
https://www.youtube.com/watch?v=AstY98WlqJ0   [Canalele urechii]
https://www.youtube.com/watch?v=_HkZmu8LvUo   [Impulsurile cohleare]
https://www.youtube.com/watch?v=dz9HIKIgMU4 [Otita medie]

Ureche

O ureche este un organ folosit de un animal sau om pentru a detecta sunete. Termenul se poate referi la întreg sistemul responsabil pentru colectarea și procesarea primitivă a sunetului (începutul sistemului auditiv), sau doar la partea vizibilă a acestuia. Nu toate animalele au urechi în aceași zonă a corpului.Mamiferele, inclusiv omul, au două urechi, dispuse pe fiecare parte a capului.

Anatomia urechii umane

Urechea externă este partea externă a urechii. Partea vizibilă a urechii, numită pavilion sau concă auriculară, captează undele sonore din aer și le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Multe mamifere pot să-și miște pavilionul pentru a-și concentra auzul într-o anumită direcție, la fel cum fac cu ochii. Oamenii și-au pierdut această abilitate. Trecând prin canalul auditiv, undele sonore pun în mișcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.

Urechea medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaș, nicovală, scăriță).

Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a sunetului.

Vibrațiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaș, apoi la nicovală și scăriță, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie și cea internă.

Oscioarele transmit vibrațiile prin membrana ferestrei ovale în fluidul din urechea interioară.

Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine ridicată, sau sare în apă, se va stabili o diferență de presiune între urechea medie și mediul înconjurător. Această presiune expune timpanul la riscul de a se sparge dacă nu este depresurizat. Acesta este unul dintre rolurile trompei lui Eustachio, prin intermediul căreia urechea medie comunică cu cavitatea nazală (faringe).

Urechea internă cuprinde atât organul de auz (cochilia sau melcul), cât și aparatul vestibular, un organ de echilibru format din trei canale semicirculare și vestibul.

Cochilia este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primește undele sonore transmise din aer prin urechea externă și medie. Cochilia are o formă spiralată și conține membrana bazilară, a cărei rezonanță este diferită pe lungimea sa, depinzând de frecvența undelor sonore. La suprafața membranei bazilare se află un strat celular cunoscut sub numele deorganul lui Corti, care este format din celule senzoriale (cili). Vibrațiile care trec prin canalul cochiliar pun în mișcare membrana bazală și cea tectorială, care vor aclționa asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde acestea din urmă vor fi transformate în senzații auditivee.

Organe de auz non-mamare

Păianjenii au păr pe picioare, care îi ajută să detecteze sunetele.

Urechile reptilelor au doar un oscior (ciocănașul), spre deosebire de cele ale mamiferelor care au trei.

Boli ale urechii și sistemului auditiv

Probleme cu urechea sau sistemul de procesare al undelor sonore în creier pot conduce la asurzire.

·         Asurzire

·         Boala Ménière

·         Dereglări de echilibru

·         Infecții ale urechii

·         Meningită

·         Otită

·         Otoscleroză

Programe Pascal

http://pascal-programming.info/downloads.html

Plouă-George Toparceanu

Pe-aici când plouă, plouă îndesat, 

Nu ţine ca la noi un ceas ori două.

Că ziua plouă, plouă pe-nserat, 

Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.

Pădurea stă plouată ca o curcă.

Natura calcă cu piciorul stâng:

Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.

De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă, 

N-apuci a scoate nasul din cerdac, 

Că până la întoarcere, - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie, 

Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus, 

Şi cerul câte-oleacă, spre apus, 

Se luminează puţintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos

(Măcar că tot mai cade-un pic de bură), 

Dar fumul din ogeac se lasă-n jos, 

Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură... 

Războiul Ruso-Turc (1828–1829)

Războiul ruso-turc din 1828 – 1829 a fost un conflict militar dintre Imperiul Rus și

 Imperiul Otoman izbucnit ca urmare a suspendării Convenției de la Akkerman și închiderea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către Poarta Otomană după distrugerea flotei sale în

 Bătălia de la Navarino.

Contextul general

Grecii din Peloponez s-au răsculat împotriva dominației otomane în primăvara anului 1821, fiind sprijiniți cel puțin la nivel diplomatic de Franța și Regatul Unit. Țarul Alexandru I a adoptat o politică de neutralitate. Această poziție intra în contradicție cu opțiunile Regatului Unit, cu care Imperiul Rus semnase documentul final al Congresului de la Aix-la-Chapelle din 1818, dar corespundea cu principiile Sfintei Alianțe.

După venirea pe tronul Rusiei a noului împărat Nicolae I, poziția guvernului de la Sankt Petersburg față de problema Greciei a început să se schimbe. În aceste condiții, puterile aliate au început să concureze pentru câștigarea unei poziții cât mai bune în lupta pentru împărțirea Imperiului Otoman. Pe de altă parte, Poarta Otomană s-a declarat liberă de orice obligație asumată față de Rusia, iar supușii ruși au fost expulzați din imperiu. Sultanul a invitat Persia să se alăture luptei împotriva inamicului comun – Rusia – a interzis accesul vaselor rusești prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Sultanul Mahmud al II-lea a încercat să dea conflictului un caracter religios și a proclamat jihadul. El și-a mutat reședința laAdrianopol, a preluat personal conducerea trupelor chemate să apere islamul și a ordonat întărirea fortificațiilor de pe frontiera nordică a Dunării. Asemenea mișcări au fost considerate un motiv suficient de către împăratul Nicolae I pentru declararea războiului. Pe 14/26 aprilie 1828, trupele ruse staționate în Basarabia au primit ordinul să atace posesiunile otomane de la sud de Dunăre.

Monumente comemorative ale militarilor ruși pe teritoriul României

• Monumentul Eroilor ruși din războiul ruso-turc din 1828-1829, înălțat în 1829 în Cimitirul catolic din Craiova. În prezent, monumentul este declarat monument istoric, cu Cod LMI: DJ-IV-m-B-08432.
• Monumentul eroilor de la 1828 din Brăila, realizat de arhitectul francez Villaye în 1833 și amplasat în Parcul Monument. Monumentul, care înfățișa o spadă cu două tăișuri, aflată pe un soclu lângă care se găseau doi lei, a fost distrus în 1916 de ocupanții turci.
  
  Monumentul eroilor de la 1828 din Brăila înfăţişa o spadă cu două tăişuri aflată pe un soclu mărginită de doi lei, monumentul a fost distrus de către turci în anul 1916.Cu toate că monumentul eroilor nu mai există denumirea parcului a rămas legată de acesta.

Clasicismul

Clasicismul este un curent literar-artistic care a aparut initial  in Franta si a cuprins intreaga Europa in secolele al XVII-lea si  al XIX-lea. Aparut ca o extensie a culturii Greciei antice,  clasicismul reitereaza idealul de frumusete armonioasa, echilibrata,  reluand temele si formele artei antice pentru a le transforma in  manifestari artistice adaptate realitatilor vremii. Trasaturi definitorii ale clasicismului Spre deosebire de romantism, care pune accent pe simtiri, in operele literare clasice regasim ratiunea, ca element definitoriu al omului, care primeaza asupra sentimentului. Personajele sunt rationale, atrenate de inalte ratiuni eroice si cetatenesti si au principii morale de neclintit. Aceste personaje sunt de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, fiind reprezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie. Acestea sunt privite ca specii superioare ale literaturii. Stilul de viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune la acea vreme, este pe loc secund, acest tip de personaje figurand in speciile literare inferioare, cum sunt considerate comedia, satira si fabula. Operele literare clasice au un puternic caracter moralizator, educativ. In dramaturgie regasim regula celor trei unitati (de loc, timp, actiune). Genurile si speciile literare sunt pure, nu sunt amestecate si imita modelele greco-romane. Totodata, exista un cult al adevarului, al regulilor si al canoanelor, in functie de care personajele sunt antrenate in actiune. Clasicismul cultiva trasaturi precum curajul, vitejia, generozitatea sau lasitatea, avaritia, naivitatea, iar personajele sunt adevarate caractere (avarul, demagogul, parvenitul etc) si reprezinta tipologii ale societatii reproduse. Scriitorii clasici se remarca prin rigoarea compozitionala, puritatea si claritatea stilului, gustul dreptei masuri, cautarea naturalului si a verosimilului si finetea analizei morale si psihologice. Asadar, scriitorul clasic este dominat de rational, fiind intotdeauna lucid, lipsit de fantezie, prudent. Acesta evita particularul, nu admite obscurul, vagul, incertitudinea, diversitatea, replicand autoritar cu un model ferm, evident si clar, care tinde spre perfectiune. Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala: Corneille, Racine, Molliere, Boileau, La Fontaine, La Bruyere.  Clasicismul in literatura romana. Caragiale In literatura romana regasim elemente specifice clasicismului la autori precum Ion Budai Deleanu (Tiganiada), Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga. Ca specii mentionam oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea. Daca in operele lui Mihai Eminescu gasim atat elemente clasice (indeosebi la nivelul formei, a versurilor), cat si romantice (temele si motivele sunt adevarate simboluri ale romantismului), piesele de teatru scrise de Caragiale intrunesc cele mai multe caracteristici ale clasicismului. De exemplu, comedia "O scrisoare pierduta" se subscrie regulii celor trei unitati de timp: unitatea de actiune - un singur fir epic; unitatea de loc - actiunea sa se desfasoare in acelasi spatiu; unitatea de timp - actiunea sa se desfasoare pe parcursul a 24 de ore. Piesa este structurata in patru acte, fiecare act fiind alcatuit din mai multe scene. Comedia, specie a genului dramatic, in proza sau versuri, provoaca rasul prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit. Contrastul dintre aparenta si esenta, dintre pretentiile pe care le emit personajele si realitate reprezinta conflictul comediei.  Daca analizam definitia comediei, ne intoarcem la originile acestei specii literare. Dupa cum puncta Aristotel, personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor morale, a capacitatilor intelectuale sau a statutului social, iar valorile pentru care se infrunta sunt, de fapt, non-valori. Asadar, ne intoarcem la sursa de inspiratie a scriitorilor clasici, si anume arta si cultura antica, ceea ce face din comedie, o specie literara subordonata clasicismului.  Dupa cum mentionam mai sus, personajele operelor clasice sunt dominate de o anumita caracteristica (avaritia, ipocrizia, grandomania, snobismul), caracterele create devenind reprezentative pentru societatea in care traiesc."O scrisoare pierduta" este prin excelenta o comedie de moravuri, ce isi trage sevele din realitatile romanesti din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Scriitorul suprinde tipuri umane caricaturizate, dintre care: incornoratul, vicleanul ascuns sub masca decrepitudinii, seducatorul ridicol, slugarnicul. "Nenea Zaharia" (Trahanache) este tipul incornoratului, acesta ramanand celebru prin ticul verbal "Ai putintica rabdare", expresie ce tradeaza o gandire plata si o viteza de reactie domoala. Tipatescu este tipul junelui prim (amorezul) si Zoe este tipul cochetei, al adulterinei. In cuplul Farfuridi - Branzovenescu, Farfuridi este demagog - tipul prostului fudul, iar Branzovenescu este ecoul acestuia, placid, moale. Nae Catavencu este tipul demagogului, iar Agamita Dandanache reprezinta tipul prostului ticalos. Pristanda reproduce cu succes tipul politistului slugarnic, iar cetateanul turmentat, un anonim simpatic si naiv. Asadar, toate personajele devin caractere, sunt dominate puternic de o anumita trasatura umana si sunt inspirate din realitatile timpului. Totodata, aceste caractere sunt comice, detaliu ce se respecta regulilor clasicismului. Concluzionand, formula artistica adoptata de Caragiale este cea a "realismului critic", respectand estetica clasicismului, in special in crearea de caractere.

Toamna - ce mare pictor impresionist!

Nimeni nu poate gusta 

fructele toamnei în timp ce se

delectează cu parfumul florilor

 de primăvară.

               - Samuel Johnson

 Fiecare frunză îmi şopteşte

fericirea, planând către
 pământ din copacul toamnei.
     
- Emily Bronte
     

                                   Adio,toamna

O toamna in vie

Incearca pamantul,

Palida, aurie,

In murmur cu gandul...

Poate sa-si scuture parul

Plin de doine triste

Sa cada din cerul -

Asa ofelite...

Mai ramai, toamna,

O zi, o noapte

Sa-ti inchine pamantul

Roadele-ti secate.

Hai pleaca, toamna,

Esti trista si uda

Nu-mi lua sufletul in robie

Lasa-mi caldura si ruga

Sa pot trai mai departe

Iar tu... ia-ti frunzele-n sclavie.

Adio, Toamna!   [Valentin]

• 
  
  
  Toamna dulce,
  
  toamna
  
  cu frunzele
  
   toate flori.
  
  – George Toparceanu

Țiganiada-un ideal al iluminismului

Țiganiada este opera cea mai de preț a iluminismului.Creație de artă în care autorul selectează cele mai deosebite imagini și personaje cu puteri supranaturale.Este o realizare măreață cu multe însemnări și evenimente de luare aminte.Titlul este unul alegoric,fiindcă după întruchiparea țiganilor el ascunde aspirațiile iluministe.Țigănimea personifică o parte a poporului român,fiind lipsiți de patriotism și conștiința de sine.Autorul i-a caracterizat ca pe niște țigani deoarece sunt lacomi,leneși și mincinoși.Opera conține elemente satirice și baroce.Ce ține de personaje,fiecare are un simbol ce îi caracterizează după caracter sau funcție.În final,Țiganiada de Ion Budai-Deleanu creează o impresie în cantități enorme,iar creația lui poate fi considerată,,un tratat de fericire" al iluminismului românesc.

Energia potențială

https://www.youtube.com/watch?v=HF-FrkrjPeA
https://www.youtube.com/watch?v=kAbv2uH8KO4

Problemă rezolvată
https://www.youtube.com/watch?v=lvoss-W9hpk

Rezolvarea problemelor la chimie

https://www.youtube.com/watch?v=bJlo2oN1Em0

Iluminismul și ideile iluminismului

Iluminismul s-a desfășurat în sec.XVIII-XIX-lea în Țările Europene,avînd ca scop crearea unei societăți raționale prin răspîndirea luminilor.Iluminismul a pretins la eliberarea ființei umane pentru a-și folosi abilitățile,fiind remarcat prin muncă și gîndire.Iluminismul are un caracter antifeudal și antidespotic,cu spiritul raționalist,materialist și laic.De asemenea,militînd pentru emanciparea poporului prin cultură și încurajînd problemele sociale în literatură,răspîndind o literatură cu caracter cugetător.Rațiunea face parte din ideile iluministe,ce este considerat un dar specific al omului care declară egalitatea tuturor oamenilor.Monarhul iluminat este idealul politic al epocii ce trebuia să fie înzestrat cu capacitatea de a înțelege și a medita.Orașul imaginat este nucleul Cetățeanului Universal, spațiul în care ar dispărea războaiele,iar ordinile religioase ar fi excluse.Filozoful este considerat un ideal al epocii,persoana care dădea motive ecolui pentru a răsuna,instrumentul de cunoaștere și dezvoltare care îmbracă haina specifică fiecăruia.Reprezentanții iluminismului: Samuil Micu,Gheorghe Șincai ,Ion Budai-Deleanu și Petru Maior sunt considerați ca personalități marcante care au influiențat la dezvoltarea anumitor domenii.Iluminismul s-a răspîndit pe mai multe căi importante,acestea au fost ziarele,revistele,cărțile și enciclopediile.Această epocă constituie o îmbogățire considerabilă a ideilor în literatură,în centru se pune cultura devenind astfel un ecou puternic.

L'adjectif possessif

https://www.youtube.com/watch?v=Cu07j9oAw58

https://www.youtube.com/watch?v=eZ4IXM6iMno

Revolutia de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu

„Fratilor locuitori ai Tarii Romanesti - glasuia Proclamatia de la Pades din 1821 a lui Tudor
 Vladimirescu – veri de ce neam veti fi, nici o pravila nu opreste pe om de a intampina raul cu rau. 
Dar pe balaurii care ne inghit de vii, capeteniile noastre, zic, atat cele bisericesti cat si cele politicesti, 
pana cand sa-i suferim a ne suge sangele din noi, pana cand sa le fim robi? (…) Veniti dar, fratilor, 
cu totii, cu rau sa pierdem pe cei rai, ca sa ne fie noua bine…". La chemarea lui Tudor au raspuns cu entuziasm sute de tarani, mestesugari, targoveti si chiar mici boieri patrioti. Masele populare nu mai 
puteau suporta dominatia turco-fanariota si abuzurile boierimii, fiscalitatea excesiva, plata haraciului, a peschesului, a mucarerului, a dijmelor si clacii, a datoriilor. In fata multimii adunate la Pades, Tudor a proclamat la 23 ianuarie 1821 Adunarea norodului, care trebuia sa hotarasca in problemele importante ce framantau societatea romaneasca. Astfel, a inceput una din  cele mai insemnate revolutii a romanilor dornici sa inlature pentru totdeauna dominatia straina si exploatarea feudala. Nucleul revolutiei il 
constituie pandurii olteni, care, desi se sacrificasera in lupta impotriva turcilor, in razboiul ruso-turc din 1806-1812, acum erau supusi la „numeroase dajdii" si in primejdie de a fi asimilati cu clacasii. Oastea stransa la Pades, inarmata cu pusti, pistoale, sabii, lanci, coase, ghioage, furci de fier, securi etc., s-a indreptat pe valea Motrului spre Strehaia si de aici, spre Tantareni. La ordinul lui Tudor, au fost 
ocupate manastirile Tismana, Strehaia si Motru, care au fost fortificate si transformate in puncte
 intarite de sprijin ale rasculatilor. Stiind ca  poporul roman nu va putea singur sa-si castige libertatea nationala, Tudor a luat legatura cu patriotii sarbi, macedoneni, muntenegreni si greci, care, ca si romanii, doreau sa inlature dominatia otmana. In timpul stationarii la Tantareni, oastea lui Tudor a ajuns la peste 4000 de panduri si 500 de arnauti, cuprinzand trupe de infanterie, cavalerie, artilerie si elemente de asigurare materiala cu munitii si alimente. Detasamente speciale au ocupat in acest timp si manastirile Crasna, Polovraci, Horezu, Bistrita si Cozia, in care au ramas garnizoane armate pentru aparare.
Programul revolutiei, initiat prin Proclamatia de la Pades, este definitivat prin Cererile norodului romanesc din februarie si Memorandumul catre divanul tarii, din martie 1821.

           In acest program se prevedea ca dregatoriile tarii, atat in aparatul de stat cat si in cel bisericesc, sa nu se mai vanda, ci sa se obtina pe merit, sa fie reglementate darile la patru pe an si sa fie platite la trei luni; sa se desfiinteze taxele pentru a fi inlesnit comertul, sa se desfiinteze privilegiile boieresti si sa se reinfiinteze armata nationala. Evitand un razboi inchis cu Poarta, dar care nu putea fi exclus in viitor, Tudor solicita in prima urgenta „desfiintarea cu totul si pentru totdeauna a oranduirii domnilor greci in Tara Romaneasca" si instaurarea domniilor pamantene, precum si recunoasterea de catre Inalta Poarta a drepturilor pe care le-au avut in vechime Tarile Romane prin tratatele incheiate cu Mircea, Stefan si alti domni.

           Vestile despre rascoala din Oltenia au ingrijorat „Comitetul de obladuire", format la moartea domnitorului Alexandru Sutu, si Divanul, si au bagat groaza in boieri. Tudor este calificat „talhar", „tradator", „facator de rele", „vrajmas al patriei". Unii au informat imediat Poarta pentru ca sa fie „sfaramat" cu „preaputernicul brat al imparatiei" acest „razvratitor". Alti boieri, auzind ca oastea revolutionara se indreapta spre Capitala, si-au facut bagajele si au plecat peste granita, in imperiul austriac, pentru a-si salva pielea.

           In calea ostirii lui Tudor, in directia Craiovei, e trimis vornicul Nicolae Vacarescu, cu misiunea de a inabusi revolutia. Acestuia i s-au pus la dispozitie unitatile de arnauti de sub comanda lui Hagi Prodan, delibasa Mihail si bulucbasa Ieni. Raspunzand scrisorii lui Nicolae Vacarescu, prin care era acuzat ca „vrajmas al patriei", fiul de oltean din satul Vladimiri, districtul Gorj, care era atasat trup si suflet patriei sale, a dat o apreciere geniala patriei si asa-zisului patriotism boieresc: „pre semne, dumneata pre norod, cu al carui sange s-a hranit si s-a poleit tot neamul boieresc si numai pre jefuitori ii numesti patrie (…)- spune Tudor in scrisoarea sa -. Dar, cum nu socotiti dumneavoastra ca patria sa cheama nordul, iar nu tagma jefuitorilor". Tudor incheie amintind boierului Vacarescu despre parintii sai, boirii Vacaresti, „care niciodata nu s-au ridicat cu arme de moarte impotriva patriei". El invita pe Vacarescu la o intrevedere pentru a discuta ce oranduieli asteapta norodul de la carmuitori.

           Aceeasi pozitie de mare patriot a lui Tudor o aflam si din scrisoarea catre Al. Pini, diplomat tarist si sustinator al Eteriei, care il acuza pe conducatorul revolutiei romane, cand a trecut Oltul, ca a atacat patria. „Se cade sa fac stiut excelentei voastre ca eu sunt un adevarat fiu al Patriei, care din tineretea mea, i-am facut multe si folositoare slujbe; insa ca n-am dobandit alt folos fara decat iubire si jertfire de la norod, iar din partea boierilor nu mi-a fost cu putinta a dobandi cat de mic folos". Ca acestia „numai din pretesugul lor pentru straini sunt naraviti a prapadi tara (…). Si eu de capul meu nicidecum n-am incercat cea de acum pornire". Tudor Vladimirescu arata ca este un reprezentant „al norodului" si norodul, spunea el, „m-au luat a le fi chivernisitor in treaba cererii dreptatilor".

           Voind sa evite varsarile de sange, Tudor Vladimirescu i-a cerut lui Al. Pini sa „binevoiasca a mijloci la boierii obladuitori ai Divanului sa nu mai trimita trupe impotriva norodului", care s-a ridicat sa-si ceara drepturile. In acelasi timp, el avertiza foarte drastic; „Caci trebuie sa va fac stiut, domnule, ca de se va trage macar un foc de arma asupra norodului, atunci in Tara Romaneasca nu va mai ramane nici macar un suflet de neam boieresc".

           Fiind rechemat la Bucuresti, Vacarescu nu a mai apucat sa atace tabara lui Tudor de la Tantareni. O mare parte din arnauti, pe care conta stapanirea, au trecut de partea lui Tudor. Misiunea noului trimis al Divanului, Samurcas, avand acelasi scop, de a opri prin orice mijloc intinderea revolutiei, a esuat.

           Ajunsi la Craiova, Samurcas impreuna cu consulul si eteristul Al. Pini pusesera la cale asasinarea lui Tudor Vladimirescu, prin Hagi Prodan, aderent la cauza eterista, insa tentativa nu a avut loc, Tudor punand mana pe scrisorile compromitatoare. Ca sa mascheze complotul, Constantin Samurcas il cheama pe Tudor la Craiova pentru tentative. Tudor merge cu gandul de a pedepsi pe criminali, dar fiind informat ca Tudor aflase de uneltirea lor, acestia au fugit la timp pentru a nu fi trasi la raspundere.

           Dupa un mars victorios, intre 4 si 21 martie, ostirea lui Tudor ajunge in Bucuresti, fiind 
primitacu entuziasm de catre populatie. Desi multimea il  numea „Domnul Tudor", marele patriot
nu s-a p roclamat  domn. El a incercat sa rezolve problemele complexe care stateau in fata poporului roman, sprijinindu-se pe Adunarea norodului.

           In Capitala a sosit si Alexandru Ipsilanti cu oastea lui, dar in loc sa treaca Dunarea si sa mearga sa elibereze poporul grec de sub dominatia otomana, asa cum isi propusese societatea „Eteria", Ipsilanti ramane in Tara Romaneasca, incercand sa-si subordoneze oastea lui Tudor si chiar pe Tudor. Retragandu-se de la Targoviste, Ipsilanti a luat o serie de masuri administrative pentru a-si impune puterea asupra Tarilor romane. Oastea lui Ipsilanti s-a dovedit a fi compusa mai mult din aventurieri pusi pe jaf si capatuiala decat din adevarati patrioti, dornici sa lupte cu hotarare pentru eliberarea poporului lor. Intrand in Tarile romane ca un stapanitor, el a pus sub ascultarea sa Moldova si o parte din Tara Romaneasca si a numit ispravnici, peste cei numiti de Tudor Vladimirescu. Ipsilanti cere chiar lui Tudor sa se retraga din Capitala, fapt neacceptat de acesta.

           Ramanerea eteristilor in Tarile romane, in loc sa treaca Dunarea spre Balcani pentru eliberarea tarii lor, incercarea lui Ipsilanti de a-si impune dominatia asupra Tarii Romanesti si a lui Tudor si de lua sub comanda sa oastea lui Tudor, „ce numara 8000 valahi", cum sustine un memorialist, au agravat conflictul dintre cei doi conducatori.

           Dupa unii autori, Ipsilanti considera ca are chiar dreptul la tronul Tarilor romane, intrucat si bunicul si tatal sau fusesera domni in aceste tari.

           Tudor Vladimirescu a luat pozitie fata de intentiile si actiunile eteristilor pe pamantul romanesc si i-a trimis lui Ipsilanti o scrisoare la 14 aprilie, prin intermediul divanului, in care se spunea: „In numele lui Dumnezeu (…) opriti neomenia oamenilor dumneavoastra, milostiti-va de un popor nevinovat (…) si asuprit pe nedrept, fata de care (…) datorati multa recunostinta, cinstire si ingrijire. Destainuiti-ne in mod sincer timpul cat veti mai ramane aici (…). Rechemati pe ispravnicii numiti de dvs. ca sa vedem incotro mergem si sa putem face fata greutatilor nemaipomenite (…). Sa ne ingrijim ca patria noastra sa nu ajunga prada si acelora care sunt infuriati impotriva noastra (e vorba de turci, n.n)."

            Dupa cum ne informeaza cronicarul anonim in Istoria jefuitorilor Tarii Romanesti, Tudor a 
adus acuzatii grave lui Ipsilanti si l-a tras la raspundere, lucruri care i-ar fi muscat inima acestuia prin cuvintele: „Maria ta, ai dat stiri prin manifesturi ca te cheama patria si cum ca trecatoarea iti este la
 Elada ca sa o izbavesti de subt jugul otomanicesc. Apoi acuma cum te-ai inscaunat la Targoviste si
 cu ce cuvant te amesteci in stapanirea tarii si scoti biruri asupra locuitorilor si le iei vitele si bucatele".

           E clar ca aceste cuvinte i-au marit ura lui Ipsilanti impotriva lui Tudor, punand la cale complotul ce avea sa-l ucida.

           Tarul Alexandru al Rusiei, pe care conta foarte mult Alexandru Ipsilanti, aflat la Congresul Sfintei Aliante la Laybach (Liubliana de azi), a condamnat si declansarea revolutiei romane si rascoala lui Ipsilanti. Poarta otomana, al carei sprijin il ceruse marea boierime, afland si de faptul ca Rusia nu sprijina cele doua miscari, nici pe cea a lui Tudor, nici pe cea a lui Ipsilanti, s-a grabit sa stranga trupele si sa le trimita asupra Principatelor. In fata invaziei otomane, Tudor a hotarat sa se retraga spre Oltenia, unde intentiona sa organizeze rezistenta, in caz ca nu ajungea la o intelegere cu Poarta. In drum spre Oltenia, la Golesti, Tudor este arestat de eteristi in frunte cu Iordache Olimpiotul, din ordinul lui Ipsilanti. La acuzatia adusa de Olimpiotul, la intalnirea de la 18 mai la Golesti, ca colaboreaza cu turcii, Tudor a raspuns, foarte clar, ca e pregatit sa lupte cu otomanii, dar trebuie sa incerce a negocia cu ei, in folosul compatriotilor sai. In ceea ce priveste colaborarea cu eteristii, Tudor ii invita pe acestia sa  paraseasca teritoriul romanesc, deoarece eliberarea Greciei se poate decide in Imperiul otoman, si nu in Valahia. Aceasta orientare nu putea satisface pe conducatorii eteristi, caci ei hotarasera cu mult inainte soarta lui Tudor. La arestarea lui Tudor, Iordache Olimpiotul are concursul lui D. Macedonschi si Hagi Prodan, capitani de arnauti, trecuti de partea lui Tudor, care, dupa cum spun unii autori, erau mai mult oamenii lui Ipsilanti, decat ai lui Tudor. Acestia ar fi fost nemultumiti si de severitatea lui Tudor in pedepsirea unor panduri, pentru acte de indisciplina. In momentul arestarii, Tudor nu s-a putut opune, deoarece cei doi capitani invoisera oamenii de nadejde ai lui sa plece la Pitesti, dupa diferite treburi in ziua de Sf. Constantin (21 mai) si ii inlocuisera cu 300 de oameni ai lui Prodan, in majoritate sarbi. Simtind sfarsitul ce i se pregatea, Tudor a spus celor doi capitani: „sufletul meu presimte ceva rau, care mi se va intampla, sangele meu sa fie asupra voastra si asupra copiilor vostri". Lui Iordache Olimpiotul si eteristilor care-l arestasera, Tudor le-a spus: „vreti sa ma omorati? Eu nu ma tem de moarte. Eu am infruntat moartea in mai multe randuri. Mai inainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am imbracat in camasa mortii. Turcii sunt in tara, dar nu sunteti in stare si nu veti fi niciodata a va bate cu dansii cu isprava (…) voi oamenii fara capatai si straini cu totul de aceasta tara."

           Fiind  dus la Targoviste, Tudor este supus la chinuri, pentru a spune unde „a ascuns banii", si apoi asasinat miseleste in noaptea de 26 spre 27 mai 1821. Dupa cum afirma I. P. Librandi, „Caravia l-a impuscat cu pistolul, apoi l-au ciopartit; i-au taiat capul, iar trupul i l-au aruncat in rau".

           Prin moartea lui Tudor Vladimirescu, romanii au pierdut nu mare conducator politic si militar, un patriot infocat, luptator darz pentru drepturile poporului sau. Eteristii au comis – afirma G. D. Iscru in lucrarea sa dedicata revolutiei din 1821 – in final, acel asasinat odios, ramas pentru noi ca o rana deschisa, iar pentru ei, in fata oricarei judecati obiective, o pata neagra pe care n-o va putea sterge nimeni in desfasurarea istoriei.

           Oastea lui Tudor este subordonata eteristilor, fiind numiti comandanti D. Macedonschi si Hagi Prodan. La Pitesti, din ordinul lui Iordache Olimpiotul, pandurilor li s-a luat o mare parte din munitie si din artilerie. Olimpiotul a jefuit si casa de bani a ostii pandurilor si a trimis banii sotiei sale la Campulung, fapt care denota cat de „revolutionar" si „de patriot" era acesta. Pandurilor li s-a ascuns ca Tudor a fost omorat, de teama unei revolte a „adunarii norodului"; au fost amagiti ca a fost trimis pentru tratative la Ipsilanti, apoi a fost raspandit zvonul ca a fost inlaturat datorita tradarii.

           Oastea lui Tudor, ramasa fara conducator, s-a retras spre Oltenia, reusind sa treaca Oltul pe la Vulturesti. Multi panduri nu au vrut insa sa se subordoneze eteristilor si au plecat spre casele lor.

           Prima lupta cu trupele turcesti a fost dusa de pandurii lui Ioan Solomon, lasat de Tudor 
comandant al trupelor din Oltenia. El primise o scrisoare de la Golesti din partea lui Tudor, sa vina din Craiova spre Ramnicu Valcea pentru a face jonctiunea cu fortele principale care din Bucuresti. Fiind
 urmarit de turci, care invadasera tara pe la Calafat, Solomon are o lupta cu acestia la Zavideni (circa 10 km nord de Dragasani), insa este nevoit sa se retraga pentru a nu fi coplesit de superioritatea turcilor. 
Afland ca Tudor a fost omorat de eteristi, Solomon a refuzat sa se uneasca cu acestia si, lasand
 pandurii sa plece prin paduri, spre satele lor, a trecut cu nume schimbat granita spre Transilvania.

           Efectivul fortelor principale ale oastei pandurilor, apreciat la circa 4000 de oameni la trecerea Oltului,  a angajat lupta cu fortele turcesti la 27 mai 1821. pentru  a se masca locul de trecere a Oltului, a fost trimis un detasament de 300 de panduri care sa retina si sa atraga fortele turcesti la Dragasani. Acestia au trecut pe ascuns Oltul in noaptea de 27-28 mai si au ocupat casele din nordul Dragasanilor. Turcii, in numar de 3000, veniti din Craiova in urmarirea pandurilor, au atacat micul detasament prin viile de la marginea de nord a Dragasanilor. Erau 3000 impotriva a 300, insa pandurii s-au aparat cu indarjire. Intre timp, grosul fortelor romanesti au putut trece nestingherite Oltul, la Vulturesti. Turcii au avut 86 de morti si 200 de raniti, iar pandurii 33 de morti si 17 raniti. Seara, vitejii panduri s-au intors la grosul fortelor. A doua zi, 29 mai, are loc prima lupta a pandurilor cu turcii la Dragasani. Lupta a inceput printr-o sarja a calaretilor panduri asupra unei coloane otomane ce iesise din Dragasani cu gandul, probabil, sa afle unde se afla oastea romaneasca. Atacul a ca un trasnet; turcii luati prin surprindere se raspandesc in formatie de lupta, insa sunt loviti naprasnic cu securile si cu sabiile. O rup la goana inapoi spre Dragasani. Calaretii pandurilor, care-i urmareau, sunt opriti de focuri de arma din casa satrarului, aflata in apropierea manastirii. In ajutor vin si fortele principale ale pandurilor. Lupta continua cu schimburi de focuri pana la pranz. Era nevoie de artilerie pentru a fi daramate zidurile manastirii, insa cele doua mici tunuri pe care le mai aveau pandurii erau insuficiente. Turcii au folosit si doua case boieresti fortificate. Munitia fiind pe terminate, cu amaraciune in suflet, cu ura pe eteristii care spuneau ca vor veni in urma si nu mai apareau, cu blesteme la adresa lui Iordache, care oprise carurile cu munitii si tunurile ostirii, pandurii se retrag spre nord.

           La Dragasani a fost o victorie, insa nu a putut fi desavarsita, pandurii neavand munitiile necesare. Nu au fost sustinuti nici de detasamentul de arnauti calari ai serdarului Diamandi Giuvara, care trecuse prin apropiere. Dezamagiti, unii panduri s-au grupat la Ramnic. Eteristii au mers pe drumul direct de la Pitesti spre Ramnicu Valcea. Aici vine si Ipsilanti din Targoviste, pe motiv ca nu putea face fata trupelor otomane conduse de Chehaia-bei. D. Macedonschi si Hagi Prodan s-au intalnit la Ramnic cu Ipsilanti. Se plang acestuia de Iordache si Farmache, care le luasera munitiile, si de G. Diamandi, care nu-i ajutase; altfel, turcii ar fi fost acum infranti. Fanariotul ii asculta, dar „nu-i aude"; probabil nu avea incredere nici in ei, caci a luat o masura care i-a uluit. Sunt obligati sa dea comanda lui Iordache Olimpiotul. Astfel „erau rasplatiti" cei doi tradatori ai lui Tudor. Ei ii spun insa lui Iordache, sa aiba grija cum se poarta cu pandurii, caci intrase in urechile lor zvonul ca el (Iordache) „a fost pricina pierzaniei lui Tudor". Alexandru Ipsilanti spera sa castige cu bani pe panduri, insa inimile acestor patrioti adevarati nu puteau fi cumparate cu arginti. Au preferat sa plece spre familiile lor, asteptand vremuri mai bune, sau sa se faca haiduci. Iata, deci, ca nici Adunarea norodului nu a vrut sa se subordoneze lui Alexandru Ipsilanti, asa cum nu a dorit-o nici Tudor.

           Acuzand pe panduri ca s-au retras de la Dragasani, „bine era sa mai fi tinut pozitia" – spunea Ipsilanti -, acest ingamfat fiu de fanariot a declarat capeteniilor pandurilor; „Acum merg eu singur de a-i izbi pe vrajmasi cu tot trupul meu si  a da sfarsit acestui razboi". Faptul ca erau vorbe goale, de parada, se va vedea in a doua lupta de la Dragasani de la 7 iunie 1821, dintre eteristi si turci. Lupta eteristilor, de la Dragasani, n-a fost nici pe departe o lupta eroica impotriva turcilor; ea reflectat lipsa de hotarare a eteristilor, slaba lor pregatire militara, spiritul aventurist si tradator al conducatorilor lor si chiar al lui Ipsilanti.

           In ceea ce priveste raportul de forte, cele eteriste erau mult superioare celor otomane; eteristii aveau circa 7500 de oameni (dupa alte izvoare 10000), iar turcii numai 5000. Dupa Chiriac Popescu, numarul turcilor era de 4000, dupa M. Cioranu, de 6000. Alaturi de eteristi au fost si circa 500 de panduri pedestri, condusi de Ioan Oarca si 300 de calareti, comandati de Mihail Cioranu, fost aghiotant al lui Tudor.

           Planul era ca sa fie atacate, cu o parte din forte, trupele turcesti din schiturile de la sud de Dragasani; Serbanesti, Stanesti, Strajesti si Mamul si flancurile, iar atacul principal sa se dea frontal, de catre fortele conduse de Iordache si Caravia. Lupta a inceput-o batalionul sacru, format din 800 de mavrofori, urmat de arnauti husari si cazaci. Turcii au raspuns printr-un contraatac impetuos si au inconjurat batalionul sacru. In loc sa intervina cu energie, trupele lui Iordache si Caravia, la bataia pustilor otomane, s-au retras in debandada. Intreaga oaste eterista era in pericol de a fi decimata, dar a intervenit detasamentul capitanului roman Oarca cu pandurii sai, caliti de la exercitiile militare organizate de Tudor, care se opun miilor de turci, imbatati de succes ca doborasera numerosi eteristi. Furia cu care lovesc acum pandurii ii desmeticeste pe turci; acestia se opresc din urmarirea gloatelor inspaimantate. Batalionul sacru al eteristilor nu poate fi salvat. Majoritatea sunt taiati. Din 800 raman numai 120, care reusesc sa-si faca culoar de salvare cu sabia. Din randurile pandurilor, raman pe campul de lupta 48 morti si raniti.

           Neavand nici munitie suficienta si nici un alt sprijin, micul detasament de eroi ai lui Oarca se retrage in ziua urmatoare spre Ramnicu Valcea. Despre Iordache Olimpiotul, izvoarele spun ca la inceputul luptei nu s-a gasit pe linia frontului, ci s-a dus, chipurile, sa intampine un detasament intarziat, eschivandu-se de la atac. S-ar fi intors si ar fi intervenit cand a vazut groaznica  macelarie de catre turci a eteristilor, dar fara vreun rezultat. Caravia, celalalt conducator al eteristilor si ucigas al lui Tudor, a ordonat detasamentului sau sa atace cu o zi inainte de data stabilita, pentru a culege singur laurii victoriei. Dar la riposta turcilor, a luat-o la fuga, dezertand de pe campul de lupta. Seful suprem al eteristilor, Ipsilanti, care, asa cum relateaza martorul luptei, M. Cioranu, „facea pe feldmaresalul", „pe generalisimul", era departe, undeva in spate, la 16 km distanta, in satul Bucsani una (comuna Ionesti) la nord de Dragasani, sa nu-l „ajunga vreo ghiulea sau vreun glont". Asa stia el „sa izbeasca pe vrajmasi", cu tot trupul sau.

           Retras la Ramnic, Ipsilanti acuza pe comandanti ca a fost tradat, „ca a pierdut toata munitia si tunurile", ca „arnautii n-au pofta de a sta la razboi" si fug la mirosul ierbii de pusca. Nefiind in stare sa stranga trupele si sa impuna disciplina, sa organizeze din nou lupta sau rezistenta, Ipsilanti se retrage spre manastirea Cozia, cu gandul de a trece in Transilvania. Resturile ostirii merg dupa el si-i cer lefurile. Ipsilanti refuza sa le satisfaca dorinta, acuzandu-i ca au fugit de la Dragasani „fara macar a deserta un pistol asupra vrajmasilor". Pentru a scapa si a nu fi ucis, el nascoceste minciuna ca Austria a declarat razboi turcilor si ca trupele acesteia au intrat in Caineni. Librandi afirma ca noaptea, lasul conducator al Eteriei a iesit pe ascuns din manastire si a trecut granita in Transilvania, obtinand cu insemnate sume de bani pasapoartele false de la autoritatile austriece. Fiind opriti de austrieci la granita, cei doi vanzatori ai lui Tudor, D. Macedonschi si Hagi Prodan, s-au indreptat spre manastirea Tismana, unde se retrasesera ramasitele ostirii pandurilor. Aici, pandurii, in frunte cu Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor, au cerut socoteala celor doi pentru faptele lor. Sunt arestati, bagati in fiare si chinuiti 21 de zile, pana la sosirea turcilor. Li s-a dat drumul „doar in camasi", cum ne informeaza Chiriac Popescu, si s-au refugiat prin Transilvania in Basarabia.

Dupa cum ne spune Aricescu, pandurii care mai erau aici s-au risipit prin munti si codri, „facand vanatoare de turci, dupa sistemul haiducesc". Resturile ostirii eteriste, urmarite de turci, au fost infrante la Sculeni si manastirea Secu din Moldova.

           Revolutia de la 1821, inceput al epocii moderne in istoria Romaniei, a dat o lovitura puternica oranduirii feudale si dominatiei otomane asupra Tarilor Romane. Ea a avut un puternic rasunet asupra Moldovei si a Transilvaniei, unde masele asteptau pe craiutul Tudorut „sa faca dreptate". Desi a fost infranta, revolutia lui Tudor a avut unele rezultate pozitive. Poarta a fost obligata sa puna capat regimului fanariot, asa cum ceruse Tudor Vladimirescu si sa revina la domniile pamantene. Revolutia din 1821 a contribuit la dezvoltarea natiunii romane si la cresterea spiritului revolutionar al maselor populare. Ea va continua in deceniile urmatoare, culminand cu revolutia din 1848-1849 din cele trei tari romanesti.

           Amintirea lui Tudor Vladimirescu a ramas in constiinta poporului nostru ca un exemplu de mare patriot, care a luptat pana la sacrificiul suprem pentru interesele nationale si sociale ale romanilor.

Maladii ale sistemului nervos

Boli psihiatrice

Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan este o afecțiune popularizată de psihologul Dan Kiley în 1983 și se referă la adulții care se comportă ca un copil sau adolescent și sunt incapabili să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor și de a se comporta conform vârstei sale biologice, deși au un nivel de inteligență peste medie. Este întâlnită în special la bărbați.

Numele vine de la personajul omonim, Peter Pan, care refuză să crească și preferă să se închidă în lumea copilăriei.

Persoana cu o astfel de afecțiune este sigură pe ea, chiar arogantă, atitudine prin care ascunde nesiguranța și incapacitatea de a adopta decizii. Pe lângă imaturitate emoțională, se caracterizează prin teama de a greși și de a nu fi acceptat și iubit de cei apropiați. Are tendința de a recurge la minciuni, la exagerări atunci când vorbește de proiecte ambițioase sau de aventuri sentimentale extravagante. Este preocupat de propria persoană și de propriile probleme, susținând că toți ceilalți sunt responsabili de lucrurile negative din viața sa. Nu acceptă compromisul, considerând un obstacol în calea libertății sale.

În cadrul relației de cuplu, atunci când apar probleme, caută să nu se implice, să nu aibă planuri pe termen lung. Instabilitatea afectivă se transpune în tendința spre infidelitate.

Una din principalele cauze o constituie lipsa de afecțiune din copilărie. La maturitate, o astfel de persoană dorește să se simtă protejată, fiindu-i teamă de necunoscut. De exemplu, bărbații cu acest sindrom preferă să locuiască cu părinții și își întemeiază o familie la vârste avansate.

Onicofagie

Onicofagia (din greacă ονυξ onyx, 'unghie' și φαγειν phagein, 'a mânca') sau roaderea unghiilor, este un obicei compulsiv oral (uneori descris ca o activitate parafunctional) la copii si adulti. Este o condiție de natură psihologică, și, ca atare, este nevoie interventia unui specialist. Persoana cu onicofagia poate ajunge la extremul de a mânca unghia până la eliminarea ei, lăsând doar pielea. Acest comportament poate fi manifestat pentru unghiile tuturor degetelor.

Epidemiologie

Deși în multe cazuri persistă la vârsta adultă, cea mai mare incidență de acest obicei prost apare în pubertate. Este mai frecventă la bărbați decât la femei, și apare cu următoarea frecvență:

• 44-45% adolescenți
• 28% al 33% copii între 5 și 10 ani
• 19% al 29% tineri adulți
• 5% persoane în vârstă.

Efectele negative

Rosul unghiilor poate duce la transportul de germeni care se ascund sub ​​unghii la gură sau invers, ceea ce duce la umflarea degetelor și în cazuri extreme, de asemenea, oferă o imagine proastă pentru oameni, pentru că mâinile cu unghii mâncate au o prezentare foarte urâtă, deoarece poate duce la puroi.

Vicioșii ce mănâncă unghii ar putea fi tentați să mănânce, nu numai acest lucru, dar, de asemenea, cuticula și piele din jurul acestora, provocând astfel leziuni care pot suferii infecții și microbi virale. Uneori, unghiile pot ajunge la un punct în care nu vor mai crește, iar degetul va suferi efectul de lărgire.

Pielea sau unghiile deteriorate poate duce la anxietate cu privire la aspectul mâinilor, producând astfel un cerc vicios care perpetuează comportamentul.

Obiceiul cronic de roaderea a unghiilor este dăunătoare pe termen lung pentru smalțul dinților, crescând probabilitatea de carii în zonele afectate.