Maladii ale sistemului nervos

Boli psihiatrice

Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan este o afecțiune popularizată de psihologul Dan Kiley în 1983 și se referă la adulții care se comportă ca un copil sau adolescent și sunt incapabili să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor și de a se comporta conform vârstei sale biologice, deși au un nivel de inteligență peste medie. Este întâlnită în special la bărbați.

Numele vine de la personajul omonim, Peter Pan, care refuză să crească și preferă să se închidă în lumea copilăriei.

Persoana cu o astfel de afecțiune este sigură pe ea, chiar arogantă, atitudine prin care ascunde nesiguranța și incapacitatea de a adopta decizii. Pe lângă imaturitate emoțională, se caracterizează prin teama de a greși și de a nu fi acceptat și iubit de cei apropiați. Are tendința de a recurge la minciuni, la exagerări atunci când vorbește de proiecte ambițioase sau de aventuri sentimentale extravagante. Este preocupat de propria persoană și de propriile probleme, susținând că toți ceilalți sunt responsabili de lucrurile negative din viața sa. Nu acceptă compromisul, considerând un obstacol în calea libertății sale.

În cadrul relației de cuplu, atunci când apar probleme, caută să nu se implice, să nu aibă planuri pe termen lung. Instabilitatea afectivă se transpune în tendința spre infidelitate.

Una din principalele cauze o constituie lipsa de afecțiune din copilărie. La maturitate, o astfel de persoană dorește să se simtă protejată, fiindu-i teamă de necunoscut. De exemplu, bărbații cu acest sindrom preferă să locuiască cu părinții și își întemeiază o familie la vârste avansate.

Onicofagie

Onicofagia (din greacă ονυξ onyx, 'unghie' și φαγειν phagein, 'a mânca') sau roaderea unghiilor, este un obicei compulsiv oral (uneori descris ca o activitate parafunctional) la copii si adulti. Este o condiție de natură psihologică, și, ca atare, este nevoie interventia unui specialist. Persoana cu onicofagia poate ajunge la extremul de a mânca unghia până la eliminarea ei, lăsând doar pielea. Acest comportament poate fi manifestat pentru unghiile tuturor degetelor.

Epidemiologie

Deși în multe cazuri persistă la vârsta adultă, cea mai mare incidență de acest obicei prost apare în pubertate. Este mai frecventă la bărbați decât la femei, și apare cu următoarea frecvență:

• 44-45% adolescenți
• 28% al 33% copii între 5 și 10 ani
• 19% al 29% tineri adulți
• 5% persoane în vârstă.

Efectele negative

Rosul unghiilor poate duce la transportul de germeni care se ascund sub ​​unghii la gură sau invers, ceea ce duce la umflarea degetelor și în cazuri extreme, de asemenea, oferă o imagine proastă pentru oameni, pentru că mâinile cu unghii mâncate au o prezentare foarte urâtă, deoarece poate duce la puroi.

Vicioșii ce mănâncă unghii ar putea fi tentați să mănânce, nu numai acest lucru, dar, de asemenea, cuticula și piele din jurul acestora, provocând astfel leziuni care pot suferii infecții și microbi virale. Uneori, unghiile pot ajunge la un punct în care nu vor mai crește, iar degetul va suferi efectul de lărgire.

Pielea sau unghiile deteriorate poate duce la anxietate cu privire la aspectul mâinilor, producând astfel un cerc vicios care perpetuează comportamentul.

Obiceiul cronic de roaderea a unghiilor este dăunătoare pe termen lung pentru smalțul dinților, crescând probabilitatea de carii în zonele afectate.