Revoluția engleza este un eveniment major al epocii moderne
dar și al istoriei Angliei, desfășurată în perioada 1640-1688. Debutul său a fost marcat de convocarea
parlamentului de către regele Carol I Stuart, în 1640, fiind urmat de un război
civil sângeros între susținătorii regelui și tabăra parlamentară. În cele din
urmă,, monarhia se înlătură (1649) și se instaureaza "republica",
apoi protectoratul, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după
moartea sa, se produce restaurația Stuarților (1660-1688),ideea fiind reinstaurarea absolutismului monarhic, precum
și frica de catolicism a unora dintre supuși, ce determina burghezia, aliată cu
noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart, și
să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688.
Instalarea pe tron a acestuia, fără nici un fel de incident, a intrat în
istorie sub numele de ,,Revoluția glorioasă”. Revoluția engleză a fost prima
din marile revoluții ale epocii moderne, urmată cronologic de Revoluția
americană respectiv Revoluția franceză. Revoluția engleză a impus în lume
modelul monarhiei constituționale bazată pe principiul separării puterilor în
stat.O importantă particularitate a revoluției engleze a fost faptul că
ideologia ei a îmbrăcat o formă religioasă. Mișcarea îndreptată împotriva
Bisericii Anglicane este cunoscută sub denumirea de puritanism. Puritanii
urmăreau "purificarea" bisericii de toate rămășițele catolicismului,
îndeosebi suprimarea episcopatului și introducerea în forma cea mai exactă a
calvinismului. De asemenea cereau cult religios și o viață simplă, fără
strălucire, respectarea libertăților civile. Mai tirziu Anglia s-a scindat în
două tabere:tabăra regalistă (a cavalerilor): reunea simpatizanții regelui, marea
nobilime și clerul anglican si tabăra parlamentară (capetele rotunde):
cuprindea burghezia, noua nobilime, țărănimea.Se declaseaza un conflict militar
în august 1642.
Primele victorii au înclinat de partea armatei regale dar după ce în fruntea armatei parlamentare ajunge Oliver Cromwell, acesta creează armata noului model care, începând cu 1643, a obținut victorii după victorii: Marston-Moor (1644), Naseby (1645) și Preston (1648).Invins în luptă, Carol a fugit în Scoția, dar a fost predat Parlamentului fiind judecat pentru trădare (20 ianuarie 1649) și condamnat la moarte pe eșafod. Prin condamnarea la moarte a regelui (30 ianuarie 1649), s-a înfăptuit primul regicid din istoria modernă a Europei, iar conceptul de sacralitate a puterii regale, care acționează prin grația divină, a fost pus sub semnul întrebării. Moartea regelui a determinat modificarea regimului politic.Aceste evenimente au consemnat sfârșitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluții burgheze deoarece s-a reușit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului separației puterilor în stat, aplicarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.Astfel, în 1649 se proclamă Republica, numită "Commonwealthul Angliei", în care puterea legislativă aparținea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, format din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor.
Oliver Cromwel(1599-1658) |

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu