Scrisoare mamei

Scrisoare mamei.

                               Scumpa mea mamă,

       Au trecut  multe zile de cînd dorul mă frămîntă.  Mi-e dor de, tine, mamă, de ochii tăi albaștri ca apa cristalină, care stîrneau de fiecare dată încredere. Mi-e dor de zîmbetul dulce și mîinile calde ce-mi mîngîiau fața plină de mii de lacrimi nesfîrșite. Parfumul tău, draga mea, și acum adie ușor din îmbrățișările care nu doream de a se sfîrși vreodată. Dar,  știi, și-acum stau la masa ce discutam pînă la miezul nopții, erai un înger păzitor cu nenumărate sfaturi. Prietenia noastră atingea înălţimi necunoscute. Ți-aș scrie mii de scrisori să-ți spun cît de mult îmi lipsești.  Cred că, trăirile alături de tine au fost cele mai liniștite pentru  că întotdeauna ai știut să mă alinți cu cele mai frumoase cuvinte.

    Ții minte, mamă, serile în care pictam starea sufletului? Privesc acum tablourile și mă ia frica  cînd mă gîndesc că nu mai putem completa galeria ce va rămîne o istorie confuză. O amintire în care poți observa rădăcinile culturii noastre, căci de la tine am învățat arta perfecțiunii. Tu, draga mea, mamă, ești o icoană cioplită din străbuni.

             Scumpa mea, îți mulțumesc...

             Nici nu știi cît te iubesc!

             Pentru sfaturile bune

             Sănătate să ți se adune!

     Draga mea, îmi este dor de timpurile cînd colindam primăvara prin păduri, îți făceam coronițe și-ți sărutam fruntea plină de izvoare. Eram alături ascultînd sunete de păsări, simțeam soarele ce ne răsfăța cu razele jucăușe, iar iarba ne înverzea sufletul după o iarnă geroasă. Adesea îmi povesteai despre copilăria trăită frumos, auzeam multe sfaturi care și acum le mai țin minte. Acest infinit al copilăriei, era universul în culori, primăvara tinereții care nu doreai de a se sfîrși vreodată.

                              Ești frumoasă și cuminte

                              Ca o zînă din povești,

                              Ești  voioasă și duioasă

                             Ca un înger cînd zîmbești.     

      Mereu ai știut să zîmbești, chiar dacă prăpastia se afla sub ale tale picioare. Erai alături cînd îmi era greu, împărtășind din gîndurile bune. Mă simt atît de singură fără îndrumările tale. Un fior rece se strecoară ușor prin ale mele vene, chiar și atunci cînd demonii șoptesc că nu-mi mai ești aproape. Sufletul se rupe de parcă-i străbătut de fulgere nebune. Se întîmplă ceva ciudat?! Ce e cu mine, mamă? Da! Simt prezența ta, parcă te vad în fața mea , ești tot atît de frumoasă și caldă. Ai în mînă albumul familiei. Cît de frumoși eram! Mă urmărești cu atîta atenție de parcă e prima dată. Știu, scumpa mea, de dorul tău, șterge-ți lacrima, vino mai aproape, hai să ne adîncim în valurile mării, să căutăm fericirea eternă, amintirile de  care nu ne putem rupe, fii cu mine mereu. Stai! Nu pleca! Eu sunt aici...

    Mamă, mai ții minte cînd eram bolnavă? Aveam nevoie de mulți bani. De multe ori te găseam la geam cu ochii în lacrimi și cînd te întrebam ceva, tu îmi spuneai ca plîngi de fericire. Atîta durere în sufletul meu se  adunase, deoarece simțeam eu, mamă, că ceva nu e bine.  Din puțina sănătate ce aveam, nu știi de cîte ori, eu ție ți-o doream. Și inima
mi-aș rupe-o, căci șanse nu erau. Dar tu, a mea mămică, credeai în speranțe, vise, care s-au realizat. Dacă aș putea să întorc timpul înapoi, ți-aș oferi o lume nouă, cea imaginată de tine, un cîmp de flori și o casă ca să poți simți valurile mării. Însă eram doar un copil mic, mamă. Eram săraci, dar numai  tu știai  cît de greu îți era să capeți o bucată de pîine. Erau vremuri cînd viitorul nu mai avea rost, dar am învins, am ajuns și am crescut deja mare, așa cum ți-ai dorit. Acum plîng, draga mea, las amintirile să treacă prin prisma sufletului meu, căci tu ai fost cea care a prețuit fiecare clipă alături de mine. Ai știut,  draga mea, că vei pleca și dacă  te vei mai întoarce vreodată...

     Cu cîtă durere îmi amintesc de tine,mamă. Tu ești ecoul vieții mele, în care mă adîncesc căutînd de fiecare dată iertare. Eu sunt rodul educației tale trecut prin luminile și furtunile timpului. Tu ești sufletul meu, avem același sînge care curge din străbuni. Te iubesc pentru măreție, dar totodată și simplitate. Îți mulțumesc pentru sufletul dăruit, pentru sfaturile care m-au făcut să ajung aici, pentru înțelegea necontenită și bunătatea sufletului tău, pentru curajul și tăria de a scurge veninul otrăvitor. Îți mulțumesc pentru truda obositoare, zilele nedormite și lacrimile scurse. Îți sunt recunoscătoare că m-ai făcut să înțeleg cît de fericită e copilăria mea. Scumpa mea, doar gîndurile ne mai poartă împreună și-aș da orice  să te  revăd acasă...

N-am învățat cum este fără tine

Căci parcă tot ceva nu-mi vine.

Plecarea ta provoacă doar durere

Și eu rămîn slăbită de putere…

Cu multă dragoste și recunoștință, fiica ta.

Burlac Madlena

cl. a XII –a

Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare și Sfînt”

s.Taraclia

R-nul Căușeni

Profesor: Ursu Lilia