Scrisoare mamei.
Scumpa mea mamă,
Au
trecut multe zile de cînd dorul mă
frămîntă. Mi-e dor de, tine, mamă, de
ochii tăi albaștri ca apa cristalină, care stîrneau de fiecare dată încredere.
Mi-e dor de zîmbetul dulce și mîinile calde ce-mi mîngîiau fața plină de mii de
lacrimi nesfîrșite. Parfumul tău, draga mea, și acum adie ușor din
îmbrățișările care nu doream de a se sfîrși vreodată. Dar, știi, și-acum stau la masa ce discutam pînă
la miezul nopții, erai un înger păzitor cu nenumărate sfaturi. Prietenia
noastră atingea înălţimi necunoscute. Ți-aș scrie mii de scrisori să-ți spun
cît de mult îmi lipsești. Cred că,
trăirile alături de tine au fost cele mai liniștite pentru că întotdeauna ai știut să mă alinți cu cele
mai frumoase cuvinte.
Ții minte,
mamă, serile în care pictam starea sufletului? Privesc acum tablourile și mă ia
frica cînd mă gîndesc că nu mai putem
completa galeria ce va rămîne o istorie confuză. O amintire în care poți
observa rădăcinile culturii noastre, căci de la tine am învățat arta
perfecțiunii. Tu, draga mea, mamă, ești o icoană cioplită din străbuni.
Scumpa mea, îți mulțumesc...
Nici nu știi cît te iubesc!
Pentru sfaturile bune
Sănătate să ți se adune!
Draga mea, îmi
este dor de timpurile cînd colindam primăvara prin păduri, îți făceam coronițe
și-ți sărutam fruntea plină de izvoare. Eram alături ascultînd sunete de
păsări, simțeam soarele ce ne răsfăța cu razele jucăușe, iar iarba ne înverzea
sufletul după o iarnă geroasă. Adesea îmi povesteai despre copilăria trăită
frumos, auzeam multe sfaturi care și acum le mai țin minte. Acest infinit al
copilăriei, era universul în culori, primăvara tinereții care nu doreai de a se
sfîrși vreodată.
Ești frumoasă și cuminte
Ca o zînă din
povești,
Ești voioasă și duioasă
Ca un înger cînd
zîmbești.
Mereu ai știut să zîmbești, chiar dacă
prăpastia se afla sub ale tale picioare. Erai alături cînd îmi era greu,
împărtășind din gîndurile bune. Mă simt atît de singură fără îndrumările tale.
Un fior rece se strecoară ușor prin ale mele vene, chiar și atunci cînd demonii
șoptesc că nu-mi mai ești aproape. Sufletul se rupe de parcă-i străbătut de
fulgere nebune. Se întîmplă ceva ciudat?! Ce e cu mine, mamă? Da! Simt prezența
ta, parcă te vad în fața mea , ești tot atît de frumoasă și caldă. Ai în mînă
albumul familiei. Cît de frumoși eram! Mă urmărești cu atîta atenție de parcă e
prima dată. Știu, scumpa mea, de dorul tău, șterge-ți lacrima, vino mai
aproape, hai să ne adîncim în valurile mării, să căutăm fericirea eternă,
amintirile de care nu ne putem rupe, fii
cu mine mereu. Stai! Nu pleca! Eu sunt aici...
Mamă, mai ții
minte cînd eram bolnavă? Aveam nevoie de mulți bani. De multe ori te găseam la
geam cu ochii în lacrimi și cînd te întrebam ceva, tu îmi spuneai ca plîngi de
fericire. Atîta durere în sufletul meu se
adunase, deoarece simțeam eu, mamă, că ceva nu e bine. Din puțina sănătate ce aveam, nu știi de cîte
ori, eu ție ți-o doream. Și inima
mi-aș rupe-o, căci șanse nu erau. Dar tu, a mea mămică, credeai în speranțe, vise, care s-au realizat. Dacă aș putea să întorc timpul înapoi, ți-aș oferi o lume nouă, cea imaginată de tine, un cîmp de flori și o casă ca să poți simți valurile mării. Însă eram doar un copil mic, mamă. Eram săraci, dar numai tu știai cît de greu îți era să capeți o bucată de pîine. Erau vremuri cînd viitorul nu mai avea rost, dar am învins, am ajuns și am crescut deja mare, așa cum ți-ai dorit. Acum plîng, draga mea, las amintirile să treacă prin prisma sufletului meu, căci tu ai fost cea care a prețuit fiecare clipă alături de mine. Ai știut, draga mea, că vei pleca și dacă te vei mai întoarce vreodată...
mi-aș rupe-o, căci șanse nu erau. Dar tu, a mea mămică, credeai în speranțe, vise, care s-au realizat. Dacă aș putea să întorc timpul înapoi, ți-aș oferi o lume nouă, cea imaginată de tine, un cîmp de flori și o casă ca să poți simți valurile mării. Însă eram doar un copil mic, mamă. Eram săraci, dar numai tu știai cît de greu îți era să capeți o bucată de pîine. Erau vremuri cînd viitorul nu mai avea rost, dar am învins, am ajuns și am crescut deja mare, așa cum ți-ai dorit. Acum plîng, draga mea, las amintirile să treacă prin prisma sufletului meu, căci tu ai fost cea care a prețuit fiecare clipă alături de mine. Ai știut, draga mea, că vei pleca și dacă te vei mai întoarce vreodată...
Cu cîtă durere
îmi amintesc de tine,mamă. Tu ești ecoul vieții mele, în care mă adîncesc
căutînd de fiecare dată iertare. Eu sunt rodul educației tale trecut prin
luminile și furtunile timpului. Tu ești sufletul meu, avem același sînge care
curge din străbuni. Te iubesc pentru măreție, dar totodată și simplitate. Îți
mulțumesc pentru sufletul dăruit, pentru sfaturile care m-au făcut să ajung
aici, pentru înțelegea necontenită și bunătatea sufletului tău, pentru curajul
și tăria de a scurge veninul otrăvitor. Îți mulțumesc pentru truda obositoare,
zilele nedormite și lacrimile scurse. Îți sunt recunoscătoare că m-ai făcut să
înțeleg cît de fericită e copilăria mea. Scumpa mea, doar gîndurile ne mai
poartă împreună și-aș da orice să
te revăd acasă...
N-am învățat cum este
fără tine
Căci parcă tot ceva
nu-mi vine.
Plecarea ta provoacă
doar durere
Și eu rămîn slăbită
de putere…
Cu multă dragoste și recunoștință, fiica ta.
Burlac Madlena
cl. a XII –a
Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare și Sfînt”
s.Taraclia
R-nul Căușeni
Profesor: Ursu Lilia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu