duminică, 16 noiembrie 2014

Iluminismul si clasicismul-o pledoare pentru ratiunea umana
   Clasicismul este un curent literar-artistic ale cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice și principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați cu cele mai înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice.

CLASICISMUL IN LITERATURA
In tarile romane si in alte tari din sud-estul Europei,conditiile au fost mai vitrege si literatura nu a inregistrat salturi spectaculoase decat mai tarziu. Singurii scriitori in ale caror opere se pot observa caracteristici ale acestui curent literar, sunt Miron Costin, Dimitrie Cantemir si majoritatea scriitorilor pasoptisti. Cultura romana n-a receptat clasicismul in secolul al XVIII-lea,cand el se manifesta plenar in Europa,ci aproape peste un secol.O opera de influenta clasica este cel putin TIGANIADA, a lui Ion Budai-Deleanu.Dar pe de o parte,ea este scrisa sub inraurirea puternica a iluminismului,iar ,pe de alta parte,a intrat in constiinta publica mai tarziu cand literatura romana se maturiza la focul marilor genii creatoare ale literaturii noastre:Eminescu,Creanga,Caragiale.Comediile lui Alecsandri, urmeaza ca modelele,mai ales in ceea ce priveste prototipurile comice.Fabula romanesca a lui Alexandru Donici,ia amploare datorita lui Grigore Alexandrescu. La randul lor,Epistolele si satirele lui Grigore Alexandrescu isi afla si ele modele stralucite in literatura clasica . Desigur si Ion Heliade Radulescu va ramane multa vreme adept al normelor si principiilor estetice clasice. Clasicismul romanesc se va implini in Pastelurile lui Alexandrescu,excelente creatii atat prin frumusetea limbii literar-artistice,prin cumpanita lor compozitie,precum si prin cenzurarea si stapanirea starilor afective in fata naturii. George Cosbuc este unul dintre scriitorii romani care si-a creat opera tinand cont de echilibru, claritate si sobrietate, si din acest motiv el este incadrat intr-o zona de "prelungire a clasicismului".
Scriitorii clasici prefera specii literare precum tragedia, portretul moral, aforismul, fabula si satira.
                                    
                                                                CLASICISMUL IN ARTA
Clasicismul este un curent cultural care a impus creatiilor trasaturi ferme si precise, promovand interesul pentru natura umana (caractere), imprimand ordine, armonie si rigoare.în arhitectură, clasicismul aduce elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Clasicismul pune amprenta în edificii religioase, care adaptează elemente decorative pe structuri de tip bizantin. Ornametele sunt foarte bogate, contururile cladirilor, formele si ansamblul sub care apare impresia de continua tremurare si lipsa de echilibru. Liniile sunt curbe,intortocheate, si intretaindu-se, iar simetria lipseste cu desavarsire. O mare influienta asupra artei, in special asupra arhitecturii, o are doamna De Pompadour.Aceasta era o femeie cultivata, interesata de arta si literatura. Ea intervine pentru simplificarea stilului in arta.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu