Memorii externe

       

Sunt realizate pe diverse suporturi fizice, informaţia fiind memorată pe baza unor fenomene magnetice şi optice. Pentru a fi utilizate acestea sunt introduse într-un dispozitiv(unitate) de memorie externă - drive.

În funcţie de suportul de memorare pentru calculatoarele PC se folosesc următoarele tipuri de memorii externe:

• pe suport magnetic

  • bandă magnetică - nu permite accesul direct la informaţie
  • disc magnetic - permite accesul direct la informaţie
    • hard-disk-HD (capcitate:10MB-200GB)
    • floppy-disk(dischetă)-FD (capcitate:1,44 MB)

• pe suport optic - permite accesul direct la informaţie

  • CD(Compact Disk) (capcitate:650-900 MB)
    • CD-ROM - nu se pot scrie, se pot doar citi
    • CD-R(Recordable) - se pot scrie o singură dată
    • CD-RW(Rewritable) - se pot scrie de mai multe ori
  • DVD(Digital Versatile Disk) (capcitate:4,7-9 MB)
  • DVD-ROM - nu se pot scrie, se pot doar citi
  • DVD-R(Recordable) - se pot scrie o singură dată
  • DVD-RW(Rewritable) - se pot scrie de mai multe ori
    
    
    

    Unitatea de Hard-disk 

    

Pe un suport de plastic sau de aluminiu este depus un strat de substanţă cu proprietăţi feromagnetice. Această substanţă poate fi magnetizată după două direcţii care corespund cifrelor binare 0 şi 1.

Suprafaţa discurilor este împărţită în cercuri concentrice numite piste. Pistele la rândul lor, sunt împărţite în arce de cerc egale, numite sectoare. Un sector dintr-o pistă exterioară are o lungime mai mare decât un sector dintr-o pistă interioară. Discurile flexibile au două suprfeţe pe care se poate scrie informaţia. Pistele care au aceeaşi rază formează un cilindru.Locaţia de memorie de pe disc este sectorul. El poate fi identificat printr-o adresă unică dată de trei elemente : numărul cilindrului, numărul pistei în cadrul cilindrului, numărul sectorului în cadrul pistei. Această organizare a discului permite accesul direct la informaţie.

                                      Unitatea floppy disk – FD.                              

 Pentru fiecarec disc există un anumit tip de unitate de discuri.

 Capacitatea unei dischete nu este suficientă pentru înregistrarea programelor mari. În general, discurile flexibile sunt folosite pentru documente sau alte fişiere cu date.

CD-ROM-ul (Compact Disk-Read Only Memory)                                                     

Este un suport pentru stocarea datelor prin mijloace optice care oferă capacităţi de 650-900MB(700MB) .

Discul propriu-zis  fiind constituit dintr-un suport din policarbonat. Acest suport este acoperit cu o peliculă metalică, formată de obicei dintr-un aliaj de aluminiu.

Pe compact discuri, fie audio, fie CD-ROM, se stochează informaţie digitală sub formă de biţi. Aceşti biţi sunt reprezentaţi prin adânciturile şi regiunile netede dispuse pe pistă în formă de spirală, care încep din centrul discului. Adâncimea şi lăţimea adânciturilor sunt constante, în timp ce lungimea lor şi lăţimea spaţiilor dintre ele variază.

Citirea informaţiei se face pe baza reflexiei unei raze laser de joasă putere de către stratul de aluminiu. La incidenţa pe disc a fasciculului laser, adânciturile împrăştie lumina, iar zonele netede o reflectă înapoi. Variaţiile luminii laser reflectate sunt interpretate de circuitele electronice din unitate şi convertite în biţi care, decodificaţi şi ei, redau sunetul sau datele originale.

DVD (Digital Versatile Disk)                                                                                                           

Începând din octombrie 1996, pe piaţă au apărut unităţile şi discurile DVD (Digital Versatile Disk) proiectate iniţial pentru stocări video, care arată la fel ca CD-ROM-urile. Aceste discuri pot stoca de 7 ori mai mult decât CD-ROM-ul adică 4,7GB. Un DVD poate stoca 2 ore de semnal digital de cea mai bună calitate şi cu un semnal audio Surround Sound pe 8 piste.