Dispozitive de memorie externa

Dispozitive de memorie externa

            Dispozitivele de memorie externă permit stocarea unor cantităţi mari de informaţii pe
termen lung. În funcţie de tehnologia utilizată pentru stocarea informaţiilor acestea se
clasifică în:
- magnetice;
- optice;
- magnetico-optice.
1. Dischete (FD – floppy-disc) – suporturi de memorie magnetică. Au forma
pătratică cu latura de 3,5", carcasă din plastic, pot stoca 1,44Mb (capacitate mică), viteza
de acces la informaţii este mică dar sunt portabile şi ieftine.
Pentru a putea utiliza o dischetă aceasta trebuie formatată. Operaţia de formatare
stabileşte modul de memorare a informaţiilor pe dischetă.
Citirea şi scrierea informaţiilor de pe dischete se realizează cu ajutorul unităţilor de
floppy-disc.
2. Hard-disk (HDD – disc dur) – este un dispozitiv magnetic de stocare, este
principala formă de stocare externă a informaţiilor, are o capacitate mare de stocare (de
ordinul zecilor de Gb), viteza de acces la informaţii este mare (10-15 milisecunde), viteza
de rotaţie este mare (până la 10000 rotaţii pe minut), sunt costisitoare, sunt puţin portabile.
Există şi HDD-uri portabile incluse într-o carcasă de plastic dar necesită o unitate
specială
3. Discurile optice – sunt:
- CD-ROM (Compact Disc Read Only Memory) – capacitate de stocare 630Mb -
1Gb;
- CD-RW (CD ReWritable) – CD reinscriptibil);
- DVD (Digital Versatile Disk) - capacitate de stocare mai mare decât a CD-urilor
4,7-17,08 Gb, viteza de acces la informaţii este mai mare decât viteza la CD.
Fiecare dintre aceste dispozitive necesită unităţi speciale pentru citire respectiv
scriere.
4. Discurile magnetico-optice – combină tehnologia discurilor magnetice cu cea
CD-ROM. Pot fi citite şi scrise, sunt portabile, au capacitate mare de stocare (200Mb),
viteza de acces la informaţii este mare.
5. Banda magnetică – este similară benzilor muzicale de casetofon. Sunt utilizate
pentru stocarea pe termen lung a informaţiilor (arhive, copii etc.).

 Dispozitive de memorie externă 

Dischete

Hard-disk

Discuri optice

Memorii externe

       

Sunt realizate pe diverse suporturi fizice, informaţia fiind memorată pe baza unor fenomene magnetice şi optice. Pentru a fi utilizate acestea sunt introduse într-un dispozitiv(unitate) de memorie externă - drive.

În funcţie de suportul de memorare pentru calculatoarele PC se folosesc următoarele tipuri de memorii externe:

• pe suport magnetic

  • bandă magnetică - nu permite accesul direct la informaţie
  • disc magnetic - permite accesul direct la informaţie
    • hard-disk-HD (capcitate:10MB-200GB)
    • floppy-disk(dischetă)-FD (capcitate:1,44 MB)

• pe suport optic - permite accesul direct la informaţie

  • CD(Compact Disk) (capcitate:650-900 MB)
    • CD-ROM - nu se pot scrie, se pot doar citi
    • CD-R(Recordable) - se pot scrie o singură dată
    • CD-RW(Rewritable) - se pot scrie de mai multe ori
  • DVD(Digital Versatile Disk) (capcitate:4,7-9 MB)
  • DVD-ROM - nu se pot scrie, se pot doar citi
  • DVD-R(Recordable) - se pot scrie o singură dată
  • DVD-RW(Rewritable) - se pot scrie de mai multe ori
    
    
    

    Unitatea de Hard-disk 

    

Pe un suport de plastic sau de aluminiu este depus un strat de substanţă cu proprietăţi feromagnetice. Această substanţă poate fi magnetizată după două direcţii care corespund cifrelor binare 0 şi 1.

Suprafaţa discurilor este împărţită în cercuri concentrice numite piste. Pistele la rândul lor, sunt împărţite în arce de cerc egale, numite sectoare. Un sector dintr-o pistă exterioară are o lungime mai mare decât un sector dintr-o pistă interioară. Discurile flexibile au două suprfeţe pe care se poate scrie informaţia. Pistele care au aceeaşi rază formează un cilindru.Locaţia de memorie de pe disc este sectorul. El poate fi identificat printr-o adresă unică dată de trei elemente : numărul cilindrului, numărul pistei în cadrul cilindrului, numărul sectorului în cadrul pistei. Această organizare a discului permite accesul direct la informaţie.

                                      Unitatea floppy disk – FD.                              

 Pentru fiecarec disc există un anumit tip de unitate de discuri.

 Capacitatea unei dischete nu este suficientă pentru înregistrarea programelor mari. În general, discurile flexibile sunt folosite pentru documente sau alte fişiere cu date.

CD-ROM-ul (Compact Disk-Read Only Memory)                                                     

Este un suport pentru stocarea datelor prin mijloace optice care oferă capacităţi de 650-900MB(700MB) .

Discul propriu-zis  fiind constituit dintr-un suport din policarbonat. Acest suport este acoperit cu o peliculă metalică, formată de obicei dintr-un aliaj de aluminiu.

Pe compact discuri, fie audio, fie CD-ROM, se stochează informaţie digitală sub formă de biţi. Aceşti biţi sunt reprezentaţi prin adânciturile şi regiunile netede dispuse pe pistă în formă de spirală, care încep din centrul discului. Adâncimea şi lăţimea adânciturilor sunt constante, în timp ce lungimea lor şi lăţimea spaţiilor dintre ele variază.

Citirea informaţiei se face pe baza reflexiei unei raze laser de joasă putere de către stratul de aluminiu. La incidenţa pe disc a fasciculului laser, adânciturile împrăştie lumina, iar zonele netede o reflectă înapoi. Variaţiile luminii laser reflectate sunt interpretate de circuitele electronice din unitate şi convertite în biţi care, decodificaţi şi ei, redau sunetul sau datele originale.

DVD (Digital Versatile Disk)                                                                                                           

Începând din octombrie 1996, pe piaţă au apărut unităţile şi discurile DVD (Digital Versatile Disk) proiectate iniţial pentru stocări video, care arată la fel ca CD-ROM-urile. Aceste discuri pot stoca de 7 ori mai mult decât CD-ROM-ul adică 4,7GB. Un DVD poate stoca 2 ore de semnal digital de cea mai bună calitate şi cu un semnal audio Surround Sound pe 8 piste.

                                                                                                              

Peștii cartilaginoși

http://www.scientia.ro/biologie/71-concepte-fundamentale-din-biologie/2130-pestii-cartilaginosi-si-pestii-ososi-13.html

Chondrichthyes -Pești cartilaginoși

Chondrichthyes (peștii cartilaginoși) sunt în mare parte pești de pradă marini de talie mare, printre care se numără familiile din care face parte rechinul (Selachii) cu peste 500 de specii, și pisica de mare (Chimaeriformes) cu 34 de specii.

Speciile din această clasă au un schelet cartilaginos, incomplet osificat, impregnat cu cristale prismatice de carbonat de calciu, și coada împărțită în două părți inegale. În apropierea cozii se află o valvulă, care acoperă așa numitele organe sexuale, o caracteristică ancestrală a peștilor cartilaginoși (pleziomorfie). Cele 20 de specii din familia Potamotrygonidae trăiesc în apele dulci din America de Sud.

Caracterele distinctive ale peștilor cartilaginoși

Vulpea de mare

1. Capul și adesea trunchiul sunt turtite dorsoventral.
2. Majoritatea speciilor sunt marine.
3. Endoscheletul (scheletul intern) este întotdeauna cartilaginos, adesea calcificat. Țesutul osos total absent.
4. Pielea este acoperite cu solzi placoizi sau goală. Solzii placoizi acoperă corpul și formează un schelet extern bine dezvoltat.
5. Posedă spiracule și 5-7 perechi de branhii, care se deschid în afară prin tot atîtea fante branhiale sau printr-un orificiu comun. Lamele branhiale se prind pe septe, care separă fantele branhiale și care sunt mai lungi decât lamele branhiale.
6. Operculul (osul opercular) lipsește.
7. Articulația mandibulei cu neurocraniu este hiostilică sau amfistilică.
8. Partea proximală a scheletului înotătoarelor neperechi este formată din raze (radii) interne cartilaginoase în formă de bastonașe. Razele externe (actinotrihi sau ceratotrihi) ale înotătoarelor sunt elastice alcătuite dintr-o substanță, numită elastoidină.
9. Înotătoarele perechi au baze largi.
10. Înotătoarea caudală este de obicei heterocercă.
11. Vezica cu aer și plămânii lipsesc.
12. Dinții din gura lor sunt solzi placoizi modificați.
13. Intestinul este prevăzut cu o valvulă spirală.
14. Inima este prevăzută cu un con arterial, care are mai multe etaje de valvule.
15. Telencefalul are în bolta sa un paliu și față de ceilalți pești atinge o mărime remarcabilă.
16. Rinichiul este în stadiul de mezonefros.
17. Cu excepția batoideelor de apă dulce, peștii cartilaginoși reglează presiunea osmotică prin retenția ureei.
18. Au o glandă de sare rectală unică care secretă excesul de săruri din sânge în intestin.
19. Cloaca prezentă.
20. Sexele sunt separate, gonadele perechi, gonoductele se deschid în cloaca.
21. Masculii sunt prevăzuți, de obicei, cu organe copulatoare, numite pterigopodii, derivate din înotătoarele ventrale.
22. Oviductul este reprezentat prin canalul lui Müller, iar spermatozoizii sunt eliminați prin canalul lui Wolff.
23. Fecundația este internă.
24. Ovovivipare sau ovipare.
25. Oul mare și bogat în vitelus (ou telolecit) este învelit într-o coajă cornoasă tare.
26. Primii pești cartilaginoși sunt cunoscuți din devonianul superior. Dintre peștii actuali, peștii cartilaginoși au păstrat cele mai numeroase caractere primitive.
27. Se cunosc aproximativ 970 de specii de peștii cartilaginoși actuali, dintre care câteva specii trăiesc și în apele din România.
    
    

    Diferențierea între peștii cartilaginoși și peștii osoși

    Peștii cartilaginoși și peștii osoși se deosebesc prin următoarele caractere.

    Caractere	Peștii cartilaginoși (Chondrichthyes)	Peștii osoși (Osteichthyes)
    Habitat	Majoritatea marini	Marini și de apă dulce
    Forma corpului	Depresiformă - capul și adesea trunchiul sunt comprimate dorsoventral (la batoidee) sau fusiformă (la rechini)	Corpul, de obicei, turtit lateral. Mai rar fusiform (în formă de fus), aculeiform (în formă de fus subțire), serpentiform (cilindric și lung)
    Înotătoarele perechi	Înotătoarele perechi au baze largi	Înotătoarele perechi au baze înguste
    Înotătoarea caudală	Heterocercă (are lobul superior și inferior inegali și asimetrici, lobul superior în care intră și coloana vertebrală este mai mare)	Homocercă (lobii înotătoarei caudale se prezintă la exterior egali și simetrici, în care coloana vertebrală nu mai pătrunde și se termină aproape de baza acestor lobi)
    Solzii	Placoizi	Ganoizi, cicloizi sau ctenoizi. Solzii placoizi nu se întâlnesc niciodată
    Gura și nările	Situate pe fața ventrală a capului	Gura de obicei este situată terminal iar nările pe partea dorsală a capului
    Dinții	Dinții sunt dispuși în mai multe rânduri pe cartilajul palatopătrat (maxilarul superior) și pe cartilajul lui Meckel (maxilarul inferior). Ei iau naștere pe maxilarele primare și sunt înlocuiți pe măsură ce se uzează de noi dinți care se mișcă în sus.	Dinții se pot găsi pe toate oasele care delimitează cavitatea bucală și chiar pe osul entoglos. Ei fuzionează cu oasele dermice ale cavității bucale. Dinții nu iau naștere pe maxilarele primare. Ei sunt înlocuiți în mod repetat, dar dinții noi nu se mișcă continuu în sus.
    Branhiile	Lamelele branhiale cu septe interbranhiale lungi, care separă fantele branhiale și care sunt mai lungi decât lamele branhiale. Lamelele branhiale sunt prinse în toată lungimea lor de septul interbranhial care le depășește, astfel încât ele nu se văd la exterior.	Lamele branhiale filiforme, sunt dispuse în două rânduri pe arcurile branhiale numai cu baza lor îngustă, se alipesc de partea exterioară a arcurilor branhiale, iar septele interbranhiale lipsesc sau sunt numai slab dezvoltate
    Spiraculul, fantele branhiale și operculul	Spiraculul și 5-7 perechi de fante branhiale sunt prezente. Operculul lipsește.	Spiraculul de obicei lipsește (se păstrează numai la formele inferioare). 5 perechi de fante branhiale sunt acoperite de opercul.
    Mecanismul respirației	Mecanismul de respirație este simplu: apa intră prin gură și prin spiracul, apoi peștele închide gura și împinge apa la branhii, de unde aceasta iese afară prin fantele branhiale.	Mecanismul respirației constă din mai multe faze consecutive. În prima fază peștele inspiră apa prin gură, pereții cavității bucale și branhiile se bombează iar membrana branhiostegală, se alipește de corp, jucând rolul unei supape de închidere; în cavitatea branhială ia naștere astfel o presiune negativă, iar apa din gură intră în cavitatea branhială unde scaldă branhiile. În faza a doua, gura se închide, pereții cavității branhiale revin la loc, micșorând această cavitate și ca urmare în cavitatea branhială se se formează o presiune pozitivă: apa este apoi împinsă printre lamelele branhiale, ieșind afară pe sub opercul, ridicând membrana branhiostegală. Pătrunderea apei înapoi în faringe este împiedicată de lamelele branhiale, care se alipesc strâns una de alta.
    Endoscheletul (scheletul intern)	Cartilaginos	Osos
    Centura	Centura scapulară și centura pelviană sunt formată din două piese (jumătăți) care se unesc pe linia medioventrală. Centură scapulară nu se articulează cu craniul.	Centura scapulară și centura pelviană sunt formată din două piese (jumătăți) care nu se unesc. Centură scapulară se articulează cu craniul.
    Articulația mandibulei cu neurocraniu	Hiostilică (prin intermediul hiomandibularului)	Hiostilică (prin hiomandibular) sau autostilică (mandibula se articulează direct cu craniul)
    Vezica cu aer	Lipsește	Majoritatea speciilor sunt prevăzute cu o vezică cu aer
    Glandele de eliminare a sării	Glanda de eliminare a sării rectală unică secretă excesul de sare din sânge în intestin	Celulele regulatoare a sării sunt prezente în branhii.

Pisica de mare

Peștii osoși

Opere dramatice

Actorul dramatic	Opera dramatic specia	Regizorul	Nume de actori	Teatrul care a montat spectacolul
Mihai Volontir n.9 martie 1934 s.Glinjeni,Rezina	Țiganii ("Ekran", 1979) ,,Se caută un paznic  de Gheorghe Vodă Singur în fața dragostei (1969) Zece ierni pentru o vară (1969) Povârnișul (1970) Al patrulea  ("Mosfilm", 1972) Acest dulce cuvânt – libertate (1972) Dimitrie Cantemir (1973) Podurile (1973) Bărbații încărunțesc de tineri (1974)   Nu crede țipătului păsării de noapte (1976) Povestea lui Făt-Frumos (1977) Fii fericită, Iulia! (1983) Întoarcerea lui Budulai ("Ekran", 1984		Budulai Ivan Turbincă   Obadă Ilie Andrei Spirea Bonar Carlos Dimitrie Cantemir Petrache Andrei Răzlog Ion Musteață Păsărilă Radu Budulai	,,Vasile Alecsandri” din Bălți
Vitalie Rusu n.12 august 1941	„Revizorul” de Andrei Băleanu „Năpasta” „Iuda Iscarioteanul” de Sandri Ion Şcurea „Revine marea salmaţiană şi ne întoarcem în Carpaţi”  de Nicolae Negru „Oltea”  de Andrei Strâmbeanu	Zamfirescu	Hlestakov Ion Nebunul Kaiafa Idiotul Ştefan cel Mare	„A. Mateevici”
Valeriu Cazacu n. 18 februarie 1948	„O scrisoare pierdută” „Moliere” „Maestrul şi Margareta”	Sandu Grecu	Caţavencu Arhiepiscopul de Sargon Caiafa	„Satiricus”
Igor Chistol n.7 septembrie 1971	,,Chirița” „Radu Ştefan „Fraţii Karamazov”  „Hamlet”	Sandu Vasilache Sandu Vasilache	Radu Ştefan Dmitri Karamazov Tata	Teatrul „Eugene Ionesco”
Ala Menşicov n. 9 februarie 1961	„Pescăruşul”  „Regele moare” „Elisabeta I”		Arkadina Regina	Teatrul „Eugene Ionesco”