Budismul este o
religie şi o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea
î.Hr. şi care s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale şi de
Sud-Est. Se bazează pe învăţăturile lui Gautama, gânditor indian care a trăit
între 563 î.Hr. şi 483 î.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit
numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă
sacră comună şi fără o dogmă strictă, clar formulată.
Budismul
aparţine grupului de religii dharmice alături de hinduism şi de jainism,
păstrând o puternică influenţă a elementelor constituente ale acestor două
religii. Mai este numit şi "Buddha Dharma", ceea ce înseamnă în
limbile sanscrită şi pali (limbile textelor antice budiste) "învăţăturile
Celui Luminat".În religia budistă oricine se trezeşte din "somnul ignoranţei",
experimentând o relaţie nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost instruit de
cineva, şi predică învăţăturile sale celorlalţi este numit buddha.
O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viaţa
sacralizată şi scopul eliberării are la bază "cele patru adevăruri
nobile", care analizează structura şi originea "durerii"
(dukkha), un termen care face referire la suferinţa şi neîmplinirea
caracteristică omului "ne-trezit", "ne-eliberat",
aparţinând lumii mundane. Ultimul din cele patru adevăruri nobile, cel care
vizează modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfânt cu opt
cărări", unul din fundamentele vieţii morale budiste.
Budismul prezintă şi câteva concepţii comune cu celelalte religii dharmice, cum
ar fi reîncarnarea ("samsara"), adică reîntruparea fiinţei în alte
forme de existenţă pe baza rezultantei faptelor comise şi a legilor karmice.
Mesajul social al budismului
Budismul desfiinţează din start stratificarea socială,
ierarhizarea şi susţine egalitatea oamenilor din punct de vedere moral. Buddha
dorea abolirea sistemului de caste prezent în India şi nega valorile numelui şi
al familiei şi trăinicia lor. Se promovează nu doar o compasiune (karunā) şi o
iubire necondiţionată faţă de semeni, ci o identificare a eului cu însăşi
fiinţa persoanei iubite. Budismul consideră că egoismul şi sentimentul sinelui
provin din limitarea denumirii de "eu" la propria persoană, şi numai
prin extinderea termenului asupra lumii înconjurătoare, prin dilatarea
graniţelor proprii se poate ajunge la iubirea adevărată. Buddha descrie această
lărgire a orizontului prin privirea simbolică a celor şase direcţii:
Privind spre est, un copil ar trebui să fie bun cu părinţii săi, să îi ajute,
să le păstreze tradiţia, să fie demn de moştenire şi să îndeplinească
ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor părinţii trebuie să îi
protejeze, să-i încurajeze în acţiunile benefice, să îi lanseze într-o carieră,
să se asigure că au un soţ potrivit/o soţie potrivită şi să le acorde o
moştenire bună.
Privind spre sud un elev trebuie să îşi respecte învăţătorul, să muncească din
greu şi să fie nerăbdător să înveţe. Un învăţător trebuie să asigure o educaţie
bună elevului, să se asigure că acesta a înţeles bine informaţiile şi să-l
ajute să îşi atingă ţelurile.
Privind spre vest un soţ trebuie să îşi trateze soţia cu bunătate, să îi fie
fidel, să împartă autoritatea cu ea şi să îi asigure bunăstarea. O soţie
trebuie să fie graţioasă, loială şi muncitoare.
Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv şi leal
prietenilor săi şi să îi ajute la nevoie.
Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu angajaţii săi, să le
distribuie sarcini conform abilităţilor lor, să le asigure mâncare şi plată, să
îi ocrotească când sunt bolnavi şi să le permită dreptul de a pleca. Un angajat
trebuie să meargă la muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu
angajatorul său şi să îi menţină o reputaţie bună.
Privind spre zenit un om obişnuit, laicii trebuie să îi respecte pe cei care
s-au dedicat vieţii spirituale, să fie amabil şi binevoitor în faptă, în vorbă
şi în gând, să le acorde casa lor ca adăpost şi să îi aprovizioneze cu cele
necesare vieţii. De asemenea, un monah trebuie să îi împiedice pe laici de la
comiterea păcatelor, să îi încurajeze să fie buni, să propovăduiască dharma, să
clarifice mirenilor ceea ce acesştia nu înţeleg din învăţăturile lui Buddha, să
le arate calea cea dreaptă şi să îi iubească nemăsurat de mult.
Budismul nu condamnă acumularea bogăţiilor de către oamenii obişnuiţi ci chiar
o încurajează, cu toate că monahii nu au voie să se atingă de bani sau să se
implice în viaţa economică. Astfel din punct de vedere sociologic putem vorbi
de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop
eliberarea şi detaşarea de samsara şi "budismul karmic" care îndeamnă
omul să săvârşească fapte bune pentru ca într-o viaţă viitoare pozitivitatea
karmei să-l situeze într-o poziţie mai apropiată de condiţia iluminării.
Budismul nirvanic încurajează de asemenea faptele bune, dar cere detaşarea de
rezultatul lor şi renunţare ceea ce este inaccesibil pentru unele persoane fără
o vocaţie monahală.
- Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
Înc-o gură - şi dispare...
