L'adjectif possessif

https://www.youtube.com/watch?v=Cu07j9oAw58

https://www.youtube.com/watch?v=eZ4IXM6iMno

Revolutia de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu

„Fratilor locuitori ai Tarii Romanesti - glasuia Proclamatia de la Pades din 1821 a lui Tudor
 Vladimirescu – veri de ce neam veti fi, nici o pravila nu opreste pe om de a intampina raul cu rau. 
Dar pe balaurii care ne inghit de vii, capeteniile noastre, zic, atat cele bisericesti cat si cele politicesti, 
pana cand sa-i suferim a ne suge sangele din noi, pana cand sa le fim robi? (…) Veniti dar, fratilor, 
cu totii, cu rau sa pierdem pe cei rai, ca sa ne fie noua bine…". La chemarea lui Tudor au raspuns cu entuziasm sute de tarani, mestesugari, targoveti si chiar mici boieri patrioti. Masele populare nu mai 
puteau suporta dominatia turco-fanariota si abuzurile boierimii, fiscalitatea excesiva, plata haraciului, a peschesului, a mucarerului, a dijmelor si clacii, a datoriilor. In fata multimii adunate la Pades, Tudor a proclamat la 23 ianuarie 1821 Adunarea norodului, care trebuia sa hotarasca in problemele importante ce framantau societatea romaneasca. Astfel, a inceput una din  cele mai insemnate revolutii a romanilor dornici sa inlature pentru totdeauna dominatia straina si exploatarea feudala. Nucleul revolutiei il 
constituie pandurii olteni, care, desi se sacrificasera in lupta impotriva turcilor, in razboiul ruso-turc din 1806-1812, acum erau supusi la „numeroase dajdii" si in primejdie de a fi asimilati cu clacasii. Oastea stransa la Pades, inarmata cu pusti, pistoale, sabii, lanci, coase, ghioage, furci de fier, securi etc., s-a indreptat pe valea Motrului spre Strehaia si de aici, spre Tantareni. La ordinul lui Tudor, au fost 
ocupate manastirile Tismana, Strehaia si Motru, care au fost fortificate si transformate in puncte
 intarite de sprijin ale rasculatilor. Stiind ca  poporul roman nu va putea singur sa-si castige libertatea nationala, Tudor a luat legatura cu patriotii sarbi, macedoneni, muntenegreni si greci, care, ca si romanii, doreau sa inlature dominatia otmana. In timpul stationarii la Tantareni, oastea lui Tudor a ajuns la peste 4000 de panduri si 500 de arnauti, cuprinzand trupe de infanterie, cavalerie, artilerie si elemente de asigurare materiala cu munitii si alimente. Detasamente speciale au ocupat in acest timp si manastirile Crasna, Polovraci, Horezu, Bistrita si Cozia, in care au ramas garnizoane armate pentru aparare.
Programul revolutiei, initiat prin Proclamatia de la Pades, este definitivat prin Cererile norodului romanesc din februarie si Memorandumul catre divanul tarii, din martie 1821.

           In acest program se prevedea ca dregatoriile tarii, atat in aparatul de stat cat si in cel bisericesc, sa nu se mai vanda, ci sa se obtina pe merit, sa fie reglementate darile la patru pe an si sa fie platite la trei luni; sa se desfiinteze taxele pentru a fi inlesnit comertul, sa se desfiinteze privilegiile boieresti si sa se reinfiinteze armata nationala. Evitand un razboi inchis cu Poarta, dar care nu putea fi exclus in viitor, Tudor solicita in prima urgenta „desfiintarea cu totul si pentru totdeauna a oranduirii domnilor greci in Tara Romaneasca" si instaurarea domniilor pamantene, precum si recunoasterea de catre Inalta Poarta a drepturilor pe care le-au avut in vechime Tarile Romane prin tratatele incheiate cu Mircea, Stefan si alti domni.

           Vestile despre rascoala din Oltenia au ingrijorat „Comitetul de obladuire", format la moartea domnitorului Alexandru Sutu, si Divanul, si au bagat groaza in boieri. Tudor este calificat „talhar", „tradator", „facator de rele", „vrajmas al patriei". Unii au informat imediat Poarta pentru ca sa fie „sfaramat" cu „preaputernicul brat al imparatiei" acest „razvratitor". Alti boieri, auzind ca oastea revolutionara se indreapta spre Capitala, si-au facut bagajele si au plecat peste granita, in imperiul austriac, pentru a-si salva pielea.

           In calea ostirii lui Tudor, in directia Craiovei, e trimis vornicul Nicolae Vacarescu, cu misiunea de a inabusi revolutia. Acestuia i s-au pus la dispozitie unitatile de arnauti de sub comanda lui Hagi Prodan, delibasa Mihail si bulucbasa Ieni. Raspunzand scrisorii lui Nicolae Vacarescu, prin care era acuzat ca „vrajmas al patriei", fiul de oltean din satul Vladimiri, districtul Gorj, care era atasat trup si suflet patriei sale, a dat o apreciere geniala patriei si asa-zisului patriotism boieresc: „pre semne, dumneata pre norod, cu al carui sange s-a hranit si s-a poleit tot neamul boieresc si numai pre jefuitori ii numesti patrie (…)- spune Tudor in scrisoarea sa -. Dar, cum nu socotiti dumneavoastra ca patria sa cheama nordul, iar nu tagma jefuitorilor". Tudor incheie amintind boierului Vacarescu despre parintii sai, boirii Vacaresti, „care niciodata nu s-au ridicat cu arme de moarte impotriva patriei". El invita pe Vacarescu la o intrevedere pentru a discuta ce oranduieli asteapta norodul de la carmuitori.

           Aceeasi pozitie de mare patriot a lui Tudor o aflam si din scrisoarea catre Al. Pini, diplomat tarist si sustinator al Eteriei, care il acuza pe conducatorul revolutiei romane, cand a trecut Oltul, ca a atacat patria. „Se cade sa fac stiut excelentei voastre ca eu sunt un adevarat fiu al Patriei, care din tineretea mea, i-am facut multe si folositoare slujbe; insa ca n-am dobandit alt folos fara decat iubire si jertfire de la norod, iar din partea boierilor nu mi-a fost cu putinta a dobandi cat de mic folos". Ca acestia „numai din pretesugul lor pentru straini sunt naraviti a prapadi tara (…). Si eu de capul meu nicidecum n-am incercat cea de acum pornire". Tudor Vladimirescu arata ca este un reprezentant „al norodului" si norodul, spunea el, „m-au luat a le fi chivernisitor in treaba cererii dreptatilor".

           Voind sa evite varsarile de sange, Tudor Vladimirescu i-a cerut lui Al. Pini sa „binevoiasca a mijloci la boierii obladuitori ai Divanului sa nu mai trimita trupe impotriva norodului", care s-a ridicat sa-si ceara drepturile. In acelasi timp, el avertiza foarte drastic; „Caci trebuie sa va fac stiut, domnule, ca de se va trage macar un foc de arma asupra norodului, atunci in Tara Romaneasca nu va mai ramane nici macar un suflet de neam boieresc".

           Fiind rechemat la Bucuresti, Vacarescu nu a mai apucat sa atace tabara lui Tudor de la Tantareni. O mare parte din arnauti, pe care conta stapanirea, au trecut de partea lui Tudor. Misiunea noului trimis al Divanului, Samurcas, avand acelasi scop, de a opri prin orice mijloc intinderea revolutiei, a esuat.

           Ajunsi la Craiova, Samurcas impreuna cu consulul si eteristul Al. Pini pusesera la cale asasinarea lui Tudor Vladimirescu, prin Hagi Prodan, aderent la cauza eterista, insa tentativa nu a avut loc, Tudor punand mana pe scrisorile compromitatoare. Ca sa mascheze complotul, Constantin Samurcas il cheama pe Tudor la Craiova pentru tentative. Tudor merge cu gandul de a pedepsi pe criminali, dar fiind informat ca Tudor aflase de uneltirea lor, acestia au fugit la timp pentru a nu fi trasi la raspundere.

           Dupa un mars victorios, intre 4 si 21 martie, ostirea lui Tudor ajunge in Bucuresti, fiind 
primitacu entuziasm de catre populatie. Desi multimea il  numea „Domnul Tudor", marele patriot
nu s-a p roclamat  domn. El a incercat sa rezolve problemele complexe care stateau in fata poporului roman, sprijinindu-se pe Adunarea norodului.

           In Capitala a sosit si Alexandru Ipsilanti cu oastea lui, dar in loc sa treaca Dunarea si sa mearga sa elibereze poporul grec de sub dominatia otomana, asa cum isi propusese societatea „Eteria", Ipsilanti ramane in Tara Romaneasca, incercand sa-si subordoneze oastea lui Tudor si chiar pe Tudor. Retragandu-se de la Targoviste, Ipsilanti a luat o serie de masuri administrative pentru a-si impune puterea asupra Tarilor romane. Oastea lui Ipsilanti s-a dovedit a fi compusa mai mult din aventurieri pusi pe jaf si capatuiala decat din adevarati patrioti, dornici sa lupte cu hotarare pentru eliberarea poporului lor. Intrand in Tarile romane ca un stapanitor, el a pus sub ascultarea sa Moldova si o parte din Tara Romaneasca si a numit ispravnici, peste cei numiti de Tudor Vladimirescu. Ipsilanti cere chiar lui Tudor sa se retraga din Capitala, fapt neacceptat de acesta.

           Ramanerea eteristilor in Tarile romane, in loc sa treaca Dunarea spre Balcani pentru eliberarea tarii lor, incercarea lui Ipsilanti de a-si impune dominatia asupra Tarii Romanesti si a lui Tudor si de lua sub comanda sa oastea lui Tudor, „ce numara 8000 valahi", cum sustine un memorialist, au agravat conflictul dintre cei doi conducatori.

           Dupa unii autori, Ipsilanti considera ca are chiar dreptul la tronul Tarilor romane, intrucat si bunicul si tatal sau fusesera domni in aceste tari.

           Tudor Vladimirescu a luat pozitie fata de intentiile si actiunile eteristilor pe pamantul romanesc si i-a trimis lui Ipsilanti o scrisoare la 14 aprilie, prin intermediul divanului, in care se spunea: „In numele lui Dumnezeu (…) opriti neomenia oamenilor dumneavoastra, milostiti-va de un popor nevinovat (…) si asuprit pe nedrept, fata de care (…) datorati multa recunostinta, cinstire si ingrijire. Destainuiti-ne in mod sincer timpul cat veti mai ramane aici (…). Rechemati pe ispravnicii numiti de dvs. ca sa vedem incotro mergem si sa putem face fata greutatilor nemaipomenite (…). Sa ne ingrijim ca patria noastra sa nu ajunga prada si acelora care sunt infuriati impotriva noastra (e vorba de turci, n.n)."

            Dupa cum ne informeaza cronicarul anonim in Istoria jefuitorilor Tarii Romanesti, Tudor a 
adus acuzatii grave lui Ipsilanti si l-a tras la raspundere, lucruri care i-ar fi muscat inima acestuia prin cuvintele: „Maria ta, ai dat stiri prin manifesturi ca te cheama patria si cum ca trecatoarea iti este la
 Elada ca sa o izbavesti de subt jugul otomanicesc. Apoi acuma cum te-ai inscaunat la Targoviste si
 cu ce cuvant te amesteci in stapanirea tarii si scoti biruri asupra locuitorilor si le iei vitele si bucatele".

           E clar ca aceste cuvinte i-au marit ura lui Ipsilanti impotriva lui Tudor, punand la cale complotul ce avea sa-l ucida.

           Tarul Alexandru al Rusiei, pe care conta foarte mult Alexandru Ipsilanti, aflat la Congresul Sfintei Aliante la Laybach (Liubliana de azi), a condamnat si declansarea revolutiei romane si rascoala lui Ipsilanti. Poarta otomana, al carei sprijin il ceruse marea boierime, afland si de faptul ca Rusia nu sprijina cele doua miscari, nici pe cea a lui Tudor, nici pe cea a lui Ipsilanti, s-a grabit sa stranga trupele si sa le trimita asupra Principatelor. In fata invaziei otomane, Tudor a hotarat sa se retraga spre Oltenia, unde intentiona sa organizeze rezistenta, in caz ca nu ajungea la o intelegere cu Poarta. In drum spre Oltenia, la Golesti, Tudor este arestat de eteristi in frunte cu Iordache Olimpiotul, din ordinul lui Ipsilanti. La acuzatia adusa de Olimpiotul, la intalnirea de la 18 mai la Golesti, ca colaboreaza cu turcii, Tudor a raspuns, foarte clar, ca e pregatit sa lupte cu otomanii, dar trebuie sa incerce a negocia cu ei, in folosul compatriotilor sai. In ceea ce priveste colaborarea cu eteristii, Tudor ii invita pe acestia sa  paraseasca teritoriul romanesc, deoarece eliberarea Greciei se poate decide in Imperiul otoman, si nu in Valahia. Aceasta orientare nu putea satisface pe conducatorii eteristi, caci ei hotarasera cu mult inainte soarta lui Tudor. La arestarea lui Tudor, Iordache Olimpiotul are concursul lui D. Macedonschi si Hagi Prodan, capitani de arnauti, trecuti de partea lui Tudor, care, dupa cum spun unii autori, erau mai mult oamenii lui Ipsilanti, decat ai lui Tudor. Acestia ar fi fost nemultumiti si de severitatea lui Tudor in pedepsirea unor panduri, pentru acte de indisciplina. In momentul arestarii, Tudor nu s-a putut opune, deoarece cei doi capitani invoisera oamenii de nadejde ai lui sa plece la Pitesti, dupa diferite treburi in ziua de Sf. Constantin (21 mai) si ii inlocuisera cu 300 de oameni ai lui Prodan, in majoritate sarbi. Simtind sfarsitul ce i se pregatea, Tudor a spus celor doi capitani: „sufletul meu presimte ceva rau, care mi se va intampla, sangele meu sa fie asupra voastra si asupra copiilor vostri". Lui Iordache Olimpiotul si eteristilor care-l arestasera, Tudor le-a spus: „vreti sa ma omorati? Eu nu ma tem de moarte. Eu am infruntat moartea in mai multe randuri. Mai inainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am imbracat in camasa mortii. Turcii sunt in tara, dar nu sunteti in stare si nu veti fi niciodata a va bate cu dansii cu isprava (…) voi oamenii fara capatai si straini cu totul de aceasta tara."

           Fiind  dus la Targoviste, Tudor este supus la chinuri, pentru a spune unde „a ascuns banii", si apoi asasinat miseleste in noaptea de 26 spre 27 mai 1821. Dupa cum afirma I. P. Librandi, „Caravia l-a impuscat cu pistolul, apoi l-au ciopartit; i-au taiat capul, iar trupul i l-au aruncat in rau".

           Prin moartea lui Tudor Vladimirescu, romanii au pierdut nu mare conducator politic si militar, un patriot infocat, luptator darz pentru drepturile poporului sau. Eteristii au comis – afirma G. D. Iscru in lucrarea sa dedicata revolutiei din 1821 – in final, acel asasinat odios, ramas pentru noi ca o rana deschisa, iar pentru ei, in fata oricarei judecati obiective, o pata neagra pe care n-o va putea sterge nimeni in desfasurarea istoriei.

           Oastea lui Tudor este subordonata eteristilor, fiind numiti comandanti D. Macedonschi si Hagi Prodan. La Pitesti, din ordinul lui Iordache Olimpiotul, pandurilor li s-a luat o mare parte din munitie si din artilerie. Olimpiotul a jefuit si casa de bani a ostii pandurilor si a trimis banii sotiei sale la Campulung, fapt care denota cat de „revolutionar" si „de patriot" era acesta. Pandurilor li s-a ascuns ca Tudor a fost omorat, de teama unei revolte a „adunarii norodului"; au fost amagiti ca a fost trimis pentru tratative la Ipsilanti, apoi a fost raspandit zvonul ca a fost inlaturat datorita tradarii.

           Oastea lui Tudor, ramasa fara conducator, s-a retras spre Oltenia, reusind sa treaca Oltul pe la Vulturesti. Multi panduri nu au vrut insa sa se subordoneze eteristilor si au plecat spre casele lor.

           Prima lupta cu trupele turcesti a fost dusa de pandurii lui Ioan Solomon, lasat de Tudor 
comandant al trupelor din Oltenia. El primise o scrisoare de la Golesti din partea lui Tudor, sa vina din Craiova spre Ramnicu Valcea pentru a face jonctiunea cu fortele principale care din Bucuresti. Fiind
 urmarit de turci, care invadasera tara pe la Calafat, Solomon are o lupta cu acestia la Zavideni (circa 10 km nord de Dragasani), insa este nevoit sa se retraga pentru a nu fi coplesit de superioritatea turcilor. 
Afland ca Tudor a fost omorat de eteristi, Solomon a refuzat sa se uneasca cu acestia si, lasand
 pandurii sa plece prin paduri, spre satele lor, a trecut cu nume schimbat granita spre Transilvania.

           Efectivul fortelor principale ale oastei pandurilor, apreciat la circa 4000 de oameni la trecerea Oltului,  a angajat lupta cu fortele turcesti la 27 mai 1821. pentru  a se masca locul de trecere a Oltului, a fost trimis un detasament de 300 de panduri care sa retina si sa atraga fortele turcesti la Dragasani. Acestia au trecut pe ascuns Oltul in noaptea de 27-28 mai si au ocupat casele din nordul Dragasanilor. Turcii, in numar de 3000, veniti din Craiova in urmarirea pandurilor, au atacat micul detasament prin viile de la marginea de nord a Dragasanilor. Erau 3000 impotriva a 300, insa pandurii s-au aparat cu indarjire. Intre timp, grosul fortelor romanesti au putut trece nestingherite Oltul, la Vulturesti. Turcii au avut 86 de morti si 200 de raniti, iar pandurii 33 de morti si 17 raniti. Seara, vitejii panduri s-au intors la grosul fortelor. A doua zi, 29 mai, are loc prima lupta a pandurilor cu turcii la Dragasani. Lupta a inceput printr-o sarja a calaretilor panduri asupra unei coloane otomane ce iesise din Dragasani cu gandul, probabil, sa afle unde se afla oastea romaneasca. Atacul a ca un trasnet; turcii luati prin surprindere se raspandesc in formatie de lupta, insa sunt loviti naprasnic cu securile si cu sabiile. O rup la goana inapoi spre Dragasani. Calaretii pandurilor, care-i urmareau, sunt opriti de focuri de arma din casa satrarului, aflata in apropierea manastirii. In ajutor vin si fortele principale ale pandurilor. Lupta continua cu schimburi de focuri pana la pranz. Era nevoie de artilerie pentru a fi daramate zidurile manastirii, insa cele doua mici tunuri pe care le mai aveau pandurii erau insuficiente. Turcii au folosit si doua case boieresti fortificate. Munitia fiind pe terminate, cu amaraciune in suflet, cu ura pe eteristii care spuneau ca vor veni in urma si nu mai apareau, cu blesteme la adresa lui Iordache, care oprise carurile cu munitii si tunurile ostirii, pandurii se retrag spre nord.

           La Dragasani a fost o victorie, insa nu a putut fi desavarsita, pandurii neavand munitiile necesare. Nu au fost sustinuti nici de detasamentul de arnauti calari ai serdarului Diamandi Giuvara, care trecuse prin apropiere. Dezamagiti, unii panduri s-au grupat la Ramnic. Eteristii au mers pe drumul direct de la Pitesti spre Ramnicu Valcea. Aici vine si Ipsilanti din Targoviste, pe motiv ca nu putea face fata trupelor otomane conduse de Chehaia-bei. D. Macedonschi si Hagi Prodan s-au intalnit la Ramnic cu Ipsilanti. Se plang acestuia de Iordache si Farmache, care le luasera munitiile, si de G. Diamandi, care nu-i ajutase; altfel, turcii ar fi fost acum infranti. Fanariotul ii asculta, dar „nu-i aude"; probabil nu avea incredere nici in ei, caci a luat o masura care i-a uluit. Sunt obligati sa dea comanda lui Iordache Olimpiotul. Astfel „erau rasplatiti" cei doi tradatori ai lui Tudor. Ei ii spun insa lui Iordache, sa aiba grija cum se poarta cu pandurii, caci intrase in urechile lor zvonul ca el (Iordache) „a fost pricina pierzaniei lui Tudor". Alexandru Ipsilanti spera sa castige cu bani pe panduri, insa inimile acestor patrioti adevarati nu puteau fi cumparate cu arginti. Au preferat sa plece spre familiile lor, asteptand vremuri mai bune, sau sa se faca haiduci. Iata, deci, ca nici Adunarea norodului nu a vrut sa se subordoneze lui Alexandru Ipsilanti, asa cum nu a dorit-o nici Tudor.

           Acuzand pe panduri ca s-au retras de la Dragasani, „bine era sa mai fi tinut pozitia" – spunea Ipsilanti -, acest ingamfat fiu de fanariot a declarat capeteniilor pandurilor; „Acum merg eu singur de a-i izbi pe vrajmasi cu tot trupul meu si  a da sfarsit acestui razboi". Faptul ca erau vorbe goale, de parada, se va vedea in a doua lupta de la Dragasani de la 7 iunie 1821, dintre eteristi si turci. Lupta eteristilor, de la Dragasani, n-a fost nici pe departe o lupta eroica impotriva turcilor; ea reflectat lipsa de hotarare a eteristilor, slaba lor pregatire militara, spiritul aventurist si tradator al conducatorilor lor si chiar al lui Ipsilanti.

           In ceea ce priveste raportul de forte, cele eteriste erau mult superioare celor otomane; eteristii aveau circa 7500 de oameni (dupa alte izvoare 10000), iar turcii numai 5000. Dupa Chiriac Popescu, numarul turcilor era de 4000, dupa M. Cioranu, de 6000. Alaturi de eteristi au fost si circa 500 de panduri pedestri, condusi de Ioan Oarca si 300 de calareti, comandati de Mihail Cioranu, fost aghiotant al lui Tudor.

           Planul era ca sa fie atacate, cu o parte din forte, trupele turcesti din schiturile de la sud de Dragasani; Serbanesti, Stanesti, Strajesti si Mamul si flancurile, iar atacul principal sa se dea frontal, de catre fortele conduse de Iordache si Caravia. Lupta a inceput-o batalionul sacru, format din 800 de mavrofori, urmat de arnauti husari si cazaci. Turcii au raspuns printr-un contraatac impetuos si au inconjurat batalionul sacru. In loc sa intervina cu energie, trupele lui Iordache si Caravia, la bataia pustilor otomane, s-au retras in debandada. Intreaga oaste eterista era in pericol de a fi decimata, dar a intervenit detasamentul capitanului roman Oarca cu pandurii sai, caliti de la exercitiile militare organizate de Tudor, care se opun miilor de turci, imbatati de succes ca doborasera numerosi eteristi. Furia cu care lovesc acum pandurii ii desmeticeste pe turci; acestia se opresc din urmarirea gloatelor inspaimantate. Batalionul sacru al eteristilor nu poate fi salvat. Majoritatea sunt taiati. Din 800 raman numai 120, care reusesc sa-si faca culoar de salvare cu sabia. Din randurile pandurilor, raman pe campul de lupta 48 morti si raniti.

           Neavand nici munitie suficienta si nici un alt sprijin, micul detasament de eroi ai lui Oarca se retrage in ziua urmatoare spre Ramnicu Valcea. Despre Iordache Olimpiotul, izvoarele spun ca la inceputul luptei nu s-a gasit pe linia frontului, ci s-a dus, chipurile, sa intampine un detasament intarziat, eschivandu-se de la atac. S-ar fi intors si ar fi intervenit cand a vazut groaznica  macelarie de catre turci a eteristilor, dar fara vreun rezultat. Caravia, celalalt conducator al eteristilor si ucigas al lui Tudor, a ordonat detasamentului sau sa atace cu o zi inainte de data stabilita, pentru a culege singur laurii victoriei. Dar la riposta turcilor, a luat-o la fuga, dezertand de pe campul de lupta. Seful suprem al eteristilor, Ipsilanti, care, asa cum relateaza martorul luptei, M. Cioranu, „facea pe feldmaresalul", „pe generalisimul", era departe, undeva in spate, la 16 km distanta, in satul Bucsani una (comuna Ionesti) la nord de Dragasani, sa nu-l „ajunga vreo ghiulea sau vreun glont". Asa stia el „sa izbeasca pe vrajmasi", cu tot trupul sau.

           Retras la Ramnic, Ipsilanti acuza pe comandanti ca a fost tradat, „ca a pierdut toata munitia si tunurile", ca „arnautii n-au pofta de a sta la razboi" si fug la mirosul ierbii de pusca. Nefiind in stare sa stranga trupele si sa impuna disciplina, sa organizeze din nou lupta sau rezistenta, Ipsilanti se retrage spre manastirea Cozia, cu gandul de a trece in Transilvania. Resturile ostirii merg dupa el si-i cer lefurile. Ipsilanti refuza sa le satisfaca dorinta, acuzandu-i ca au fugit de la Dragasani „fara macar a deserta un pistol asupra vrajmasilor". Pentru a scapa si a nu fi ucis, el nascoceste minciuna ca Austria a declarat razboi turcilor si ca trupele acesteia au intrat in Caineni. Librandi afirma ca noaptea, lasul conducator al Eteriei a iesit pe ascuns din manastire si a trecut granita in Transilvania, obtinand cu insemnate sume de bani pasapoartele false de la autoritatile austriece. Fiind opriti de austrieci la granita, cei doi vanzatori ai lui Tudor, D. Macedonschi si Hagi Prodan, s-au indreptat spre manastirea Tismana, unde se retrasesera ramasitele ostirii pandurilor. Aici, pandurii, in frunte cu Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor, au cerut socoteala celor doi pentru faptele lor. Sunt arestati, bagati in fiare si chinuiti 21 de zile, pana la sosirea turcilor. Li s-a dat drumul „doar in camasi", cum ne informeaza Chiriac Popescu, si s-au refugiat prin Transilvania in Basarabia.

Dupa cum ne spune Aricescu, pandurii care mai erau aici s-au risipit prin munti si codri, „facand vanatoare de turci, dupa sistemul haiducesc". Resturile ostirii eteriste, urmarite de turci, au fost infrante la Sculeni si manastirea Secu din Moldova.

           Revolutia de la 1821, inceput al epocii moderne in istoria Romaniei, a dat o lovitura puternica oranduirii feudale si dominatiei otomane asupra Tarilor Romane. Ea a avut un puternic rasunet asupra Moldovei si a Transilvaniei, unde masele asteptau pe craiutul Tudorut „sa faca dreptate". Desi a fost infranta, revolutia lui Tudor a avut unele rezultate pozitive. Poarta a fost obligata sa puna capat regimului fanariot, asa cum ceruse Tudor Vladimirescu si sa revina la domniile pamantene. Revolutia din 1821 a contribuit la dezvoltarea natiunii romane si la cresterea spiritului revolutionar al maselor populare. Ea va continua in deceniile urmatoare, culminand cu revolutia din 1848-1849 din cele trei tari romanesti.

           Amintirea lui Tudor Vladimirescu a ramas in constiinta poporului nostru ca un exemplu de mare patriot, care a luptat pana la sacrificiul suprem pentru interesele nationale si sociale ale romanilor.

Maladii ale sistemului nervos

Boli psihiatrice

Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan este o afecțiune popularizată de psihologul Dan Kiley în 1983 și se referă la adulții care se comportă ca un copil sau adolescent și sunt incapabili să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor și de a se comporta conform vârstei sale biologice, deși au un nivel de inteligență peste medie. Este întâlnită în special la bărbați.

Numele vine de la personajul omonim, Peter Pan, care refuză să crească și preferă să se închidă în lumea copilăriei.

Persoana cu o astfel de afecțiune este sigură pe ea, chiar arogantă, atitudine prin care ascunde nesiguranța și incapacitatea de a adopta decizii. Pe lângă imaturitate emoțională, se caracterizează prin teama de a greși și de a nu fi acceptat și iubit de cei apropiați. Are tendința de a recurge la minciuni, la exagerări atunci când vorbește de proiecte ambițioase sau de aventuri sentimentale extravagante. Este preocupat de propria persoană și de propriile probleme, susținând că toți ceilalți sunt responsabili de lucrurile negative din viața sa. Nu acceptă compromisul, considerând un obstacol în calea libertății sale.

În cadrul relației de cuplu, atunci când apar probleme, caută să nu se implice, să nu aibă planuri pe termen lung. Instabilitatea afectivă se transpune în tendința spre infidelitate.

Una din principalele cauze o constituie lipsa de afecțiune din copilărie. La maturitate, o astfel de persoană dorește să se simtă protejată, fiindu-i teamă de necunoscut. De exemplu, bărbații cu acest sindrom preferă să locuiască cu părinții și își întemeiază o familie la vârste avansate.

Onicofagie

Onicofagia (din greacă ονυξ onyx, 'unghie' și φαγειν phagein, 'a mânca') sau roaderea unghiilor, este un obicei compulsiv oral (uneori descris ca o activitate parafunctional) la copii si adulti. Este o condiție de natură psihologică, și, ca atare, este nevoie interventia unui specialist. Persoana cu onicofagia poate ajunge la extremul de a mânca unghia până la eliminarea ei, lăsând doar pielea. Acest comportament poate fi manifestat pentru unghiile tuturor degetelor.

Epidemiologie

Deși în multe cazuri persistă la vârsta adultă, cea mai mare incidență de acest obicei prost apare în pubertate. Este mai frecventă la bărbați decât la femei, și apare cu următoarea frecvență:

• 44-45% adolescenți
• 28% al 33% copii între 5 și 10 ani
• 19% al 29% tineri adulți
• 5% persoane în vârstă.

Efectele negative

Rosul unghiilor poate duce la transportul de germeni care se ascund sub ​​unghii la gură sau invers, ceea ce duce la umflarea degetelor și în cazuri extreme, de asemenea, oferă o imagine proastă pentru oameni, pentru că mâinile cu unghii mâncate au o prezentare foarte urâtă, deoarece poate duce la puroi.

Vicioșii ce mănâncă unghii ar putea fi tentați să mănânce, nu numai acest lucru, dar, de asemenea, cuticula și piele din jurul acestora, provocând astfel leziuni care pot suferii infecții și microbi virale. Uneori, unghiile pot ajunge la un punct în care nu vor mai crește, iar degetul va suferi efectul de lărgire.

Pielea sau unghiile deteriorate poate duce la anxietate cu privire la aspectul mâinilor, producând astfel un cerc vicios care perpetuează comportamentul.

Obiceiul cronic de roaderea a unghiilor este dăunătoare pe termen lung pentru smalțul dinților, crescând probabilitatea de carii în zonele afectate.

ISTORIA IEROGLIFICA (personaje)

PARTEA I

LEUL - Moldova;

VULTURUL - Tara Romaneasca. "imparat tuturor pasarilor"

Alegorii:

1)      temeliile Vavilionului - conflictul dintre C Brancoveanu si D Cantemir;

2)      Semiramis - "pofta izbandirii strambe" pe care o urmarea Brancoveanu;

 3)  Afirmand ca "jiganiile" (boierii moldoveni) aveau "arme de moarte purtatoare DC arata de la inceput  ca boierimea isi baza puterea pe exploatarea sangeroasa a taranimii, constatare pe care o va mai face pe parcursul operei.

       4) PARDOSUL (leopardul,panthera pardus) - celebrul Iordache Ruset, unul din personajele principale, fost mare vistier al lui Constantin Cantemir si Antioh Cantemir si dusman al lui C Duca. Afost un mare intrigant al operei sale. Dupa o prealabila intelegere cu C Brancoveanu  a sustinut candidatura la tron a lui M Racovita, fiind ruda cu acesta.

       5) URSUL - Vasile vornicul pe care PP Panaitescu l-a identificat ca fiind Vasile Costache care a pribegit in Tara Romaneasca in timpul celei de-a doua domnii a lui C Duca si a murit in pribegie in anul 1703, inainte de4 alegerea lui Mracovita;

       6) LUPUL- Lupu Bogdan, mare spatar si hatman la aceeiasi doi. Era cumnatul lui DC, fiind casatorit cu sora acestuia, Ruxandra. Caracterizat ca " un lup credincios fata de stapani si temut de dusmanii acestora, un lup cu virtuti canine", a murit otravit de M Racovita;

       7) VULPE - Ilie Enache Tifescu (zis Frige Vaca), unul din marii intriganti ai epocii, cumnat cu Racovita. Ajucat un rol important in uciderea fratilor Miron si Velicio Costin, pe care i-a parat domnului ca uneltesc impotriva sa.

       8) CIACALUL, Sacalul - Maxut serdarul, este un credincios al familiei Cantemir ceea ce explica modul in care este infatisat in carte desi nu era o personalitate importanta a epocii.

       9) MATA SALBATECA- Ilie Cantacuzino, ginerele cronicarului M Costin, boier cu rol nefast in istoria Moldovei, mare comis al lui Cduca. Urmarind sa ajunga domn, fiind ruda cu C Brancoveanu, cauta sa "faca numai rau" lui Antioh Cantemir.

            4,5,6,7,8,9 - " carile de varsarea singelui nevinovat sa bucura si viata hiresa in moartea streina le staruiaste" = caracterizeaza defectele principale ale marii boierimi moldovene. Cei 5 stateeau inaintea LEULUI, Moldovei.

        10) BREHNACEA - INVATATUL BOIER Constantin stolnicul Cantacuzino, unchiul dinspre mama al lui C Brancovanu, asupra caruia a exercitat o puternica influenta. N Iorga spune ca era principalul factor al politicii T Romanesti la acea epoca si mai tarziu unul din principalii vinovati de moartea domnului.

        11) SOIMUL - Toma Cantacuzino, numa de mare viteaz, a intretinut relatii stranse cu DC, var al sotiei acestuia dar si al lui C Brancoveanu. Astrecut de partea armatei ruse in 1711, la fel ca si DC. A fost prezent la adunare, unde a avut un rol important desi autorul nu-l pune sa vorbeasca.

        12) ULIUL, pasare rapitoare - Stefan Cantacuzino, fiul lui C Cantacuzino si varul lui C Brancoveanu. Dupa ce a ocupat dregatoriile de mare postelnic, mare spatar, ajunge domn al Tarii Romanesti in locul lui C Brancoveanu, la caderea caruia a contribuit, fiind ucis de turci impreuna cu tatal sau.

        13) CUCUZONUL - Mihai Cantacuzino, spatarul, o alta ruda a lui C Brancoveanu si un mare acaparator de pamanturi tarane4sti. Frate cu stolnicul C Cantacuzino. Cucunoz = cuc, cunoscut ptr lacomia sa.

        14) CORUIUL ( uliul pasarar)  - Raducanu Cantacuzino, fiul lui Constantin Cantacuzino si varul lui CB, ajuns mai tarziu mare comis si mare spatar.

        15) HIRATUL sau eretele, o alta pasare rapitoare, ruda cu fam Cantacuzino, a ocupat functii importante in domnia lui CB. Si-a incheiat cariera politica in calitate de consilier in Oltenia, ocupata de austrieci.

        16) BALABANUL - o specie de soim - Serban Cantacuzino, var cu CB.

        17) BLENDAUL - Serban Greceanu. Impreuna cu frateele sau, logofatul cronicar Radu Greceanu a jucat un rol important in traducerea Biblieidin 1688, s-a inrudit cu CB prin casatoria unui fiu al sau cu fiica domnului;

Oranduiala a doua la LEU:

         18) CAINII - sunt capuchehaielele, reprezentantii domnului TR si M la Poarta Otomana.

         19) OGARII - calarasii sau curierii care duceau si aduceau stirile din Imp Otoman. ( erau modesti slujitori ai domniei desi aici sunt descrisi ca boieri de categ a doua);

         20) COTEII - sunt iscoadele sau spionii pe care domnii tarilor romane ii tineau la Poarta ptr a se informa si a contracara manevrele adversarilor;

         21) MITELE DE CASA - nu au  corespondent la cheie. Dupa numele ce li se da , par a fi persoane apropiate de domn, slujbasi ai curtii ;

         22) BURSUCUL - Lupu Costache, mare vornic al lui C Cantemir. I se spune asa dupa manastirea Bursuci, ctitoria sa; A avut o atitutdine duplicitara in vremea domniei lui D C, terminand prin a fi ucis de turci;

          23) NEVASTUICA (HELGEA, hermelina) - Ana, o femeie trecuta inexplicabil printre barbati, fiica lui Dediu Codreanu si viitoarea sotie a lui M Racovita;

          24) GUZIUL ORB, numele popular al cartitei - Dediu Codreanu, om modest care imbratisand cariera armelor ca si tatal lui DC, a ajuns mare spatar. 

          25) SOARECELE - Dumitrasco Ursachi ( Ursachel), un personaj sters. A fost in relatii mai putin bune cu fam Cantemir, mare sluger al lui C Duca;

         26) CORBUL - Constantin Brincoveanu. Fiind un dusman inversunat al lui, il trece in a doua tagma a TR desi, in realitate, Brancoveanu apartinea uneia dintre cele mai vechi si mai bogate fam din tara, fiind, dupa tata, descendent din boierii Brancoveni - Craiovesti; mama sa era fiica marelui postelnic C Cantacuzino;

         27) CIOARA, PELICANUL, COTOFANA, PUHACEA, CUCOVAIA, CAIA - aceste 6 personaje nu au corespondent la cheie. Radu Greceanu ne da lista completa a boierilor care l-au insotit pe C Brancoceanu la Adrianopol in iunie 1703 este posibil ca cei sase sa intruchipeze pe unii dregatori.

            A treia tagma = dregatorii marunti care alcatuiau clasa a treia a boierimii si care nu luau parte la conducerea tarii.

         28) BOUL - Nicolae Donici, mare vornic si mare logofat. Desi a ocupat aceste functii, DC il trece in tagma a treia din Moldova;

         29) OAIA, CALUL, CAPRA, RIMATORIUL, IEPURELE, CERBUL - nu au corespondent la cheie, fiind probabil boieri mai putin importanti Au fost multi boieri imp din tara pe care DC nu i-a amintit, probabil ptr ca au ramas in tara, nu au participat la adunare. Nu este posibila alctuirea unei liste complete, din lipsa de izvoare.

         30) CAPRIOARA - fam Caragea. In limba turca, Karadja = caprioara;

         31) CAPRIOARA DE ARAVIA - Dumitrasco Caragea, mare postelnic al lui Antioh Cantemir, deci un apropiat al Cantemirestilor;

         32) LEBADA - Cornescu banul, Cornea Brailoiu, marele ban al lui C Brancoveanu, care l-a utilizat in numeroase misiuni la Poarta. Este inexplicabila trec

Erea lui in tagma a treia.

         33) DROPIIA, GINSCA, RATA, CURCA, PORUMBUL, GAINA, TURTUREAOA - nu au corespondent la cheie, ceea ce impiedica identificarea;

         34) LILIACUL - Marco. Acest pretenmdent care nu era nici pasare nici jiganie a incercat sa ocupe tronul uneia din cele doua tari, dar, neavand mijloace banesti a ajuns la galere. Dupa opinia lui D Cantemir, apartenenta lui Marco la una din cele 2 tari ar fi fost unul din motivele galcevii dintre boieri.

           35) VIDRA - tanarul Constantin Duca, la data tinerii adunarii fost domn al Moldovei si mazilit de curand, deci un adversar al celor doi frai Cantemir la tronul Moldovei, motiv ptr care DC il priveste cu oarecare antipatie. Acesta apare in mijlocul "theatrului"neanuntat, si incepe sa vorbeasca; considerand ca atat boierii munteni cat si cei moldoveni sunt subiectivi, fiecare aparandu-si numai interesele sale, C Duca propune unarbitru neutru si obiectiv, cerand, in acelasi timp, sa se puna capat mai curand galcevii din adunare.

          36) BITLAN - Chirita Dimache, un grec, fost capuchehaie a lui C Duca, pe care l-a tradat intrand in slujba lui C Brancoveanu, ceea ce explica violenta atacului ce lanseaza impotriva Vidrei. Sustinand ca apartine imperiului turcesc, ca animal de apa, Dimache considera ca Vidra nu are ce cauta printre moldoveni.

            37) BREBUL - (castorul european), tot un animal de apa ca Vidra. Burnaz postelnic, un alt grec ajuns capuchehaie la C Duca, de care se leapada si el ca si Dimache. Burnaz vorbeste despre Cduca si il acuza si de furt, probabil cu referire la exploatarea fiscala din timpul sau. Vorbind in numele boierimii moldovene care se intelesese cu Cbrancoveanu in privinta mazilirii lui CDuca, Burnaz declara ca fostul domn nu mai avea ce cauta in Moldova. CDuca era fosul ginere al lui Cbrancoveanu. Prin cuvantarea lui Burnaz, DC se pronunta pentru scoaterea elem incapabile si intrigante din sfatul domnesc, unde produceau mult rau tarii. Vorbeste despre mandrie care da atat peste cei mari cat si peste cei mici. Dupa mazilire, CDuca a trait in mare saracie ptr ca avea multe datorii la Brancoveanu, din timpul domniei.

               38) STRUTOCAMILA - Mihai Racovita, facea parte dintr-o puternica fam boiereasca moldoveana, fiind inrudit de 2 ori cu fam Cantacuzino, era var de-al doilea cu domnul TR care il si ajuta. A pribegit in TR in timpul domniei lui CDuca dupa care a fost ale domn al Moldovei, alegerea sa constituind o buna parte din subiectul operei. Zicand acestea cu lacrimi in ochi, Vidra se retrage la marginile garlelor = Fanarul, cartierul locuit de greci la Constantinopol, de unde au venit domnii fanarioti in sec XVIII. De fapt, CDuca nu s-a stabilit la Fanar ci a fost mazilit la Cavala.       

            39) ELEFANTUL - Antioh Cantemir,sau fil.Il numeste asa deoarece era " om mare la trup". Caracterizarea pe care i-o face il arata ca un om nu foarte destept. Cronicarii din vreme spun ca nu era carturar, dar nici prost. Cantemir ii face descrierea asta fratelui sau ptr ca nu l-a ajutat cand a fost capturat de turci si i-a Promis lui Brancoveanu ca se va lepada de tovarasia lui DC. La 1703, cand este amintit in Ist Ieroglifica, Antioh era si el unul din candidatii la tron, dar boierii cei mai apropiati ai sai, printr care si Rusestii, au trecut de parte lui Mracovita. La acea data, Antioh mai spera inca sa fie ales domn al Moldovei.

            40) INOROGUL - DIMITRIE CANTEMIR, autorul lucrarii, in care este prezentat ca posesor al unor virtuti ce lipsesc celorlalti eroi din povestire. Inoroful este un personaj inzestrat cu calitai ce apare si in alte opere. In ALEXANDRIA, INOROGUL este imparatul Macedoniei, care, potrivit proorociei, urma sa alunge pardosii, craii, de la apos si berbecele cel mare ( Por imparat). In PSALTIREA IN VERSURI  alui Dosoftei se spune ca INOROGUL "biruiaste preste toata hiara din lume cu tariia si cu razboiul". In FIZIOLOG - de unde s-a inspirat probabil DC - "cprnul INOROGULUI este unealta expierii. Venirea inorogului se petrece atunci cand multimea pacatelor o cere... Inorogul, izbavitor, este opus lumii gadinilor" Fara indoiala ca DC cunostea aceste calitai exceptionale atribuite Inorogului in momentul in care s-a hotarat sa intruchipeze el aceest personaj di Istoria Ieroglifica.

            41) COTOFANA - un bun orator din Muntenia; nu ni se indica numele la cheie.

            42) JIGANIUTA - in care PPPanaitescu a vazut "personificarea poporului, a neamului indurerat - pare a fi mai curand un boier mai mic, nenumit de DC, inzestrat cu calitati ce lipsesc celorlati boieri

            43) MOIMITA LIVIII = strain de origine, dar inzestrat cu minte uimitoare. PPPanaitescu considera ca s-ar putea ascunde invatatul Antim Ivireanu. La nota este trecut "chipul voroavii muntenesti";

            44) COSCODANUL THARSISULUI - Ianache Vacarescu, facea parte dintr-o fam munteana. Fiind ruda cu fam lui Cbrancoveanu a fost unul din cei mai apropiati dregatori ai acestuia. Afost ucis de turi impreuna cu Cbrancoveanu.

            45) PAPAGAIA - Ion Comnenul, un om foarte invatat. A fost adus de G Duca in Moldova pentru educarea lui C Duca, se numea Ion Papas = preot in greaca. Numele sau adevarat era Ion Molibdos. A plecat la Moscova unde a luat numele Comnen. Este numit Papagaia = papagalul pentru ca era retor, iar IST Ieroglifica cuprinde  numeroase atacuri impotriva  retoricii si a retoricilor, inclusiv a lui Ioan Comnen.

            46) COTOFANA DE EVROPA - PPPanaitescu credea ca e Anton Maria del Chiaro, secretarul italian al lui Cbrancoveanu. Acest lucru nu e posibil ptr ca la 1705 acesta nu aajunsese in tara noastra. A ajuns abia la 1710. El este comparat ca "vrednicie" cu Papagaia.

            Pentru rezolvarea problemei, Ilie Tifescu cere sa se renunte la etimologie si sa se lamureasca "fiinta lucrului" Strutocamilei, pentru care propune o "jiganie filozoafa", gandindu-se probabil la Lupu Bogdan.

            47) MAIMUTA - Antim Ivireanu. Asa l-a identificat PPPanaitescu pentru ca ea se ocupa in opera de problemele de morala. Era un renumit invatat al TR renumit ptr predicile sale moralizatoare.

            48) PRIVIGHETOAREA - Ieremie Cacavela, fostul dascal al lui DC, considerat in Descrierea Moldovei "foarte erudit". Scurta sa aparitie in Istoria Ieroglifica ii da prilejul lui DC sa-l ironizeze pe fostul sau profesor ca retor cu "limba lata si la voroava neincetata". Libertatea pe care si-o ia fostul elev fata de maestrul sau constituie dovada ca DC iesise de sub tutela sa spirituala. Pag 90. DC se pronunta pentru puterea logicii "mestersugul mestersugurilor" dar concepe "operatiile logicii sub aspectul lor pur formal", pag 91, nota 217. Autorul deosebeste pe filozof, cel care cauta sa explice esenta lucrurilor, de dialectician, cel care manuieste arta logicii, manifestandu-si desconsideratia fata de acesta din urma.                                               

 PARTEA A DOUA

            49) RISUL - Mihalache Ruset spatarul, cumnatul lui Mracovita, casatorit cu Elena, sora acestuia. Desi a fpst capuchehaia lui Antioh Cantemir la Poarta, ajutandu-l pe domnul Moldovei in lupta sa contra lui Cbrancoveanu, si-a tradat si el stapanul si a trecut de partea lui Mracovita impreuna cu fratii sai.

            50) HAMELEONUL - Scarlat (Scarlatache) Ruset. Are un rol odios in Istoria Ieroglifica, unde este "mare mester al minciunilor si prefacatoriilor", cum il caracteriza Niorga. El domina prin intrigile sale partea a doua a lucrarii, in care izbuteste sa prinda pe Inorog. Este primul personaj cu adevarat memorabil al lit noastre (Cap "Demonicul Hameleon"). Scarlat Ruset, fratele lui Iordache Ruset, nu a jucat un rol politic prea insemnat. Desi vorbeste f urat despre el, DC  a pastrat o relatie de prietenie cu acesta.

            51) VEVERITA - Manolache Ruset, frate cu cei doi. Fiind un dusman al lui N Mavrocordat, DC a incercat sa-l foloseasca el insusi impotriva acestuia.

52) CORACOPARDALIS, sau Pardosul facut Corb -Nicolae Ruset,fiul lui Iordache, caruia Cbrancoveanu ii promite pe fiica sa Anita,cu care se va casatori in 1704,pecetluind alianta politica dintre vicleanul boier moldovean si bogatul domn al TR.

53) CIOARA - Panaiotache Morona ( nu are corespondent la cheie, dar a fost identificat de PPPanaitescu). Acesta era ruda cu Mracovita, fiind casatorit cu fiica lui Iordache Cantacuzino. Dupa ce fusese pescar in tinerete a ajuns terziman la Poarta, de unde a venit in Moldova.

PARTEA A TREIA

54) CAMILOPARDUL (girafa) - Alexandru Mavrocordat, marele dragoman al Portii (1673 - 1709) si negociatorul pacii de la Karlowitz din 1699. Om cu insusiri deosebite si studii, a fost considerat de DC in "Istoria Imperiului Otoman"un "spirit subtil si patrunzator...,iubitor de glorie, care nu cunostea mai putin limbile si poezia orientalilor decat geniul curtii otomane".

55) LEBADA BATRANA - Panaiotachi Nikussios;

56) MOIMITA - probabil Antim Ivireanu da dovada de un deosebit rafinament: sub masca generozitatii, tine un discurs injositor pentru Liliac, al carui avocat s-a facut.

57) MONOCHEROLEOPARDALUL, adica licornul si leopardul - Constantin Cantemir, tatal lui DC, fost domn al Moldovei. Licornul era ptr vechii greci un animal ce simboliza puterea neinfranta si curatenia sufleteasca.

58) MUSTELE - "ciocoimea, slugile boieresti". Unii dintre acesti asa-zisi "ciocoi" (sec VII) si slugi au fost ridicati intre boieri sau biernasi in vremea domniei lui C Cantemir, care s-a sprijinit pe ei impotriva marii boierimi ce-i era in general ostila. Marii boieri moldoveni aveau destule motive sa se teama de ciocoi si boiernasi, care, in vremea acestei domnii, le produsesera destule suparari. C Duca, in prima domnie, i-a inchis, batut si saracit, la fel cum a facut mai tarziu M Racovita. Boiernasii faceu multe necazuri caselor celor mari a boierilor, spune I Neculce.

59) TAUNII - fac parte ca si ciocoimea din paturile de mijloc ale societatii moldovene; ei sut la cheie "curtenii, aprodzii si alalti asemenea acestora". Curtenii erau mici proprietari de pamant, obligati sa prestezer sserviciul militar calari.

60) APROZII - erau in aceasta vreme mici slujbasi care faceau serviciu la curtea domneasca. DC ii aminteste aici impreuna cu ciocoimea, deoarece ii considera partizanhii Cantemirestilor si, deci, nemultumiti de alegerea lui M Racovita.

61) ALBINELE - taranii birnici, lor le atribuia rolul de producatori ai bunurilor materiale. Despre albina care cauta prin toate florile si strange miere dulce vorbeste DC si in Divanul. Mai tarziu si-a schimbat parerea despre harnicia taranilor moldoveni, considerandu-i lenesi in "Descrierea Moldovei".

62) TRINTORII - scutelnicii, taranii scutiti de bir, de obicei la interventia si in beneficiul unui boier. Trantorii sunt in opozitie cu albinele.Ineculce spune ca in timpul domniei lui Mracovita, jumatate din locuitorii tarii erau scutelnici.

63) VIESPILE - " seimenii, darabanii si alalti liufegii", categoriile de osteni mercenari din acea vreme, care se vaitau si ei ca o duc foarte greu. Faptul este confirmat si de alte izvoare, care atesta o stare de nemultumire a acestor categorii, fie prin faptul ca nu erau platiti regulat, fie ptr ca erau impusi uneori la dari, ca in timpul domniei lui N Mavrocordat, cand au iesit "cu pari in mina" inaintea domnului, amenintandu-l, nota 466.

64) TINTARII si GARGAUNII - nu sunt explicati la cheie; ei reprezinta desigur, diverse categorii, asemanatoare ca pozitie sociala cu cele amintite in notele precedente.

Subprograme

http://fmi.unibuc.ro/ro/pdf/2012/admitere/Subprograme.pdf

Turbo Pascal - subprograme

Introducere Subprogramele sunt parti dn program identificate printr-un nume, prin intermediul caruia vor fi apelate. Vom scrie subprograme atunci cand: -anumite instructiuni dintr-un program apar in mai multe locuri; -dorim sa impartim problema in subprograme; Subprogramele pot fi: -functie-returneaza intotdeauna o singura valoare; -proceduri-pot returna zero, una sau mai multe valori; Functiile si procedurile pot fi standard(existente deja in limbajul pascal) si definite de utilizator. Functii standard: int, trunc, sqr, sqrt, abs, chr, ord, pred, succ; Proceduri standard: read, readln, write, writeln, val, str, inc, dec; OBS! Atat procedurile,cat si functiile trebuie declarate inainte de a fi apelate. STRUCTURA DE BLOC Un bloc cuprinde: -o parte optionala, alcatuita din declaratiile de constante, variabile, tipuri; -o parte obligatorie, ce cuprinde instructiuni; EX function cmmdc(x,y/integer):integer Begin while x<>y do if x>y then x:=x-y else y:=y-x; cmmdc:=x; end. procdure afis var x: integer; begin x:=4; write(x); end. OBS! Programele Pascal pot cuprinde mai multe blocuri imbricate(incluse unul in altul).Prin domeniul de valabilitate al unui identificator se intelege zona de program in care este valabila declaratia sau definitia acelui identificator. Var x,y,z sunt globale Var x si t sunt locale blocului B Var b,y si u sunt locale blocului C Entitatile definite intr-un bloc sunt valabile (vizibile) numai in interiorul blocului , motiv pentru care acestea se numesc entitati locale.Aceste entitati apar la lansarea in executie a blocului si dispar la terminarea executiei blocului.Daca blocul cuprinde blocuri incluse atunci entitatile sunt vizibile si in blocurile imbricate daca nu au fost redefinite , motiv pentru care aceste entitati se numesc entitati globale. OBS! Domeniul de valabilitate al unei variabile este blocului in care au fost declarate, inclusiv in blocurile incluse daca in acestea nu au fost redefinite. DECLARAREA SUBPROGRAMELOR a)Proceduri procedure nume(lista parametri formali), unde nume reprezinta numele subprogramului , iar parametri formali reprezinta entitati cu care lucreaza subprogramul si sunt cunoscuti numai in interiorul acestora.Lista parametrilor formali cuprinde atat numele parametrilor, cat si tipul lor.Este posibil ca o partedein parametri sa fie precedati de cuvantul rezervat var. EX: procedure test(x,y:integer; var z: byte); x,y-date de intrare z-date de iesire procedure afis(x:integer); procedure suma(a,b:real;var s:real); procedure p(m,n,t:real;var x: boolean, var s, u: real); OBS! Lista parametrilor formali poate fi vida. b)Functii function nume(lista parametri formali):tip; unde nume reprezinta numele functiei, lista parametri formali reprezinta parametri formali , iar tip reprezinta tipul vlorii returnate de functie. EX: function suma(x,y:integer):integer; functie cu numele suma ,prametri formali x si y si valoarea returnata de tip integer function cmmdc(a,b: word):word; function prim(n:real):boolean; APELUL SUBPROGRAMELOR a)Proceduri Apelu procedurilor se face printr-o instructiune de apel de forma nume(lista prametri efectivi), unde nume reprezinta numele procedurii, iar lista parametri efectivi(actuali) reprezinta variabilele cu care lucreaza efectiv subprogramul. EX: test(a,b,c); afis(m); suma(x,y,z); p(a,b,c,d,e,f); b)Apelul functiilor Se face printr-o instructiune de apel de forma variab:=nume(lista parametri efectivi); unde nume reprezinta numele functiei ,lista parametri efectivi reprezinta parametri efectivi. EX: s:=suma(a,b); c:=cmmdc(a,b); ok:=prim(x); OBS! Parametri efectivi trebuie sa corespunda ca numar, tip si ordine cu parametri formali

Revoluția engleză

Revoluția engleza este un eveniment major al epocii moderne dar și al istoriei Angliei, desfășurată în perioada 1640-1688. Debutul său a fost marcat de convocarea parlamentului de către regele Carol I Stuart, în 1640, fiind urmat de un război civil sângeros între susținătorii regelui și tabăra parlamentară. În cele din urmă,, monarhia se înlătură (1649) și se instaureaza "republica", apoi protectoratul, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după moartea sa, se produce restaurația Stuarților (1660-1688),ideea fiind  reinstaurarea absolutismului monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși, ce determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart, și să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688. Instalarea pe tron a acestuia, fără nici un fel de incident, a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluția glorioasă”. Revoluția engleză a fost prima din marile revoluții ale epocii moderne, urmată cronologic de Revoluția americană respectiv Revoluția franceză. Revoluția engleză a impus în lume modelul monarhiei constituționale bazată pe principiul separării puterilor în stat.O importantă particularitate a revoluției engleze a fost faptul că ideologia ei a îmbrăcat o formă religioasă. Mișcarea îndreptată împotriva Bisericii Anglicane este cunoscută sub denumirea de puritanism. Puritanii urmăreau "purificarea" bisericii de toate rămășițele catolicismului, îndeosebi suprimarea episcopatului și introducerea în forma cea mai exactă a calvinismului. De asemenea cereau cult religios și o viață simplă, fără strălucire, respectarea libertăților civile. Mai tirziu Anglia s-a scindat în două tabere:tabăra regalistă (a cavalerilor): reunea simpatizanții regelui, marea nobilime și clerul anglican si tabăra parlamentară (capetele rotunde): cuprindea burghezia, noua nobilime, țărănimea.Se declaseaza un conflict militar în august 1642.

 Oliver Cromwel(1599-1658)

Primele victorii au înclinat de partea armatei regale dar după ce în fruntea armatei parlamentare ajunge Oliver Cromwell, acesta creează armata noului model care, începând cu 1643, a obținut victorii după victorii: Marston-Moor (1644), Naseby (1645) și Preston (1648).Invins în luptă, Carol a fugit în Scoția, dar a fost predat Parlamentului fiind judecat pentru trădare (20 ianuarie 1649) și condamnat la moarte pe eșafod. Prin condamnarea la moarte a regelui (30 ianuarie 1649), s-a înfăptuit primul regicid din istoria modernă a Europei, iar conceptul de sacralitate a puterii regale, care acționează prin grația divină, a fost pus sub semnul întrebării. Moartea regelui a determinat modificarea regimului politic.Aceste evenimente au consemnat sfârșitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluții burgheze deoarece s-a reușit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului separației puterilor în stat, aplicarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.Astfel, în 1649 se proclamă Republica, numită "Commonwealthul   Angliei", în care puterea legislativă aparținea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, format din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor.